Americanul David Lawrence a părăsit România în cursul zilei de ieri după ce și-a reziliat contractul cu vicecampioana la baschet masculin, U Mobitelco BT Cluj. Cele două părți au semnat de comun acord încetarea angajamentului, iar conducerea clubului a lăsat să se înțeleagă că jucătorul ar putea re-veni într-o zi la echipă. „Am căzut de comun acord ca David Lawrence să plece în această dimineață (n.r. – ieri-dimineață) acasă având în vedere anumite probleme familiale. Îi mulțumim pentru tot ce a făcut până acum pentru clubul nostru. La sfârșitul acestui sezon vom vedea care este cea mai bună decizie, pentru sezonul următor, în ceea ce-l privește. David și-a exprimat disponibilitatea de a reveni în cazul în care clubul are nevoie de el“, se arată în comunicatul remis de conducerea clubului clujean.
Lawrence a fost printre cei mai buni jucători ai echipei până în momentul când a suferit o operație de ligamente încrucișate, anul trecut. De atunci, americanul nu a mai revenit la acea formă, iar conducerea s-a văzut nevoită să îl transfere pe conaționalul său, Tyler Morris. Cei doi au făcut cu schimbul în tribună până acum, deoarece în raportul de arbitraj al fiecărui joc nu puteau fi trecuți decât maximum cinci jucători străini.
U Mobitelco BT Cluj este calificată în semifinalele Diviziei A, unde, după primele două meciuri jucate, se află la eglitate, 1-1, cu Gaz Metan. Următoarele partide vor avea loc la Mediaș, astăzi și mâine.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















