Adrian Nastase a declarat, la teleconferinta cu prefectii, ca Guvernul a aprobat o ordonanta de urgenta pentru suspendarea temporara a adoptiilor internationale. Premierul a recunoscut ca era nevoie de adoptarea unei ordonante de urgenta in acest sens pentru ca decizia anterioara a Curtii de Apel Bucuresti, de respingere a suspendarii adoptiilor internationale, a fost -corecta-: -Evaluarea mea anterioara cu privire la punctul de vedere al Curtii de Apel Bucuresti, de permitere a adoptiilor intenationale, nu a fost corecta, pentru ca se baza pe o informare incompleta-.
Nastase a precizat ca, initial, legea permitea adoptiile internationale si Guvernul a decis ca nu doreste sa continue adoptiile internationale care puteau eluda legea. El a adaugat ca, din pacate, Comitetul pentru adoptii internationale s-a grabit sa emita un ordin de suspendare a adoptiilor internationale, iar, la o actiune in justitie, Curtea de Apel a decis ca adoptiile nu puteau fi suspendate numai pe baza unui ordin al Comitetului si ca este necesara o lege in acest sens.
Astfel, Guvernul a fost nevoit sa emita o ordonanta de urgenta pentru suspendarea adoptiilor internationale. -Daca Comitetul nu dadea nici un ordin, Guvernul nu mai era nevoit sa emita o ordonanta de urgenta pentru ca adoptiile erau incetinite, blocate-, a adaugat Nastase.
Potrivit lui Nastase, ordonanta de urgenta stabileste suspendarea adoptiilor internationale pe o perioada de 12 luni pentru a reglementa acest domeniu, in sensul -opririi operatiilor mercantile-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















