Home Politic Ministrul justitiei a cerut Senatului ridicarea imunitatii liderului PRM

Ministrul justitiei a cerut Senatului ridicarea imunitatii liderului PRM

DISTRIBUIŢI


-Teroristii Hamas- sunt pe punctul sa-l doboare penal pe Corneliu Vadim Tudor. Ministrul justitiei, Rodica Stanoiu, i-a transmis ieri presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, cererea de ridicare a imunitatii parlamentare si incuviintare pentru trimiterea in judecata a liderului peremist. Acuzatia impotriva lui Vadim este cea de raspandire de informatii false, prevazuta de art. 168, alin. 1 din Codul penal. Stanoiu a raspuns astfel solicitarii de saptamana trecuta a Parchetului. Surse din cadrul acestuia au relatat ca o soarta asemanatoare va avea in curand si tovarasul de zvonistica al lui Vadim, deputatul PRM Danut Saulea, pentru care va fi inaintata o cerere asemanatoare Camerei de care acesta apartine. Nicolae Vacaroiu a confirmat imediat primirea cererii de la ministrul justitiei. Senatul va avea oricum ultimul cuvant, prin decizia care va fi luata de plen. Cum era de asteptat, tribunul a luat foc. El a amenintat partidul de guvernamant cu alegeri anticipate si a informat ca are toate dovezile, pentru instanta, ale existentei -hamasilor- ocrotiti de presedintele Iliescu. Avocatii lui Vadim, Lucian Bolcas si Viorel Dumitrescu, au considerat drept -politica- decizia MJ si se declara pregatiti sa-si apere liderul.


Ion Iliescu e tot mai aproape de revansa in fata tribunului Vadim pentru cazul -teroristii Hamas-. Mircea Raileanu, purtatorul de cuvant al Ministerului Justitiei, a citit ieri o declaratie seaca, pe care n-a vrut s-o comenteze in nici un fel: Rodica Mihaela Stanoiu a inaintat presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, cererea de ridicare a imunitatii parlamentare si de incuviintare a trimiterii in judecata a presedintelui PRM. Cauza: comunicare de informatii false, prevazuta de articolul 168, alineatul 1 din Codul penal.

Vadim, caz penal

Declaratia de presa a Ministerului Justitiei a fost extrem de scurta si concisa. -Analizand solicitarea Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, conform prevederilor articolului 69, alineatul 1 din Constitutia Romaniei, si articolului 169, alineatul 5 din Regulamentul Senatului, Rodica Mihaela Stanoiu, ministrul justitiei, a inaintat astazi, 15 octombrie 2001, presedintelui Senatului, dl Nicolae Vacaroiu, cererea de ridicare a imunitatii parlamentare si de incuviintare a trimiterii in judecata a dlui senator Corneliu Vadim Tudor pentru infractiunea de comunicare de informatii false, prevazuta si pedepsita de articolul 168, indice 1 din Codul penal-. Rodica Stanoiu a raspuns in acest fel cererii de saptamana trecuta a Parchetului, care solicita declansarea procedurilor de ridicare a imunitatii parlamentare a lui Vadim si a deputatului Danut Saulea, care, conform declaratiilor celor doi, este cel care i-a furnizat sefului peremistilor informatiile despre -teroristii Hamas- de la Branesti.

Saulea, pe urmele mentorului

Ministerul Justitiei nu a dorit sa ofere nici o informatie despre soarta tovarasului de zvonistica al lui Vadim, Danut Saulea. Totusi, surse din interiorul Parchetului General au precizat ca deputatului PRM i se pregateste acelasi traseu cu al idolului sau politic. Ministrul justitiei va inainta o cerere asemanatoare presedintelui Camerei Deputatilor pentru Saulea saptamana viitoare, iar cazul se disjunge astfel pe doua traiectorii.

Vacaroiu a intrat in posesia scrisorii

Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a anuntat, in plen, faptul ca scrisoarea ministrului justitiei, Rodica Stanoiu, privitoare la ridicarea imunitatii parlamentare a lui C.V. Tudor a ajuns la Camera Superioara. Seful Senatului a intrat in acelasi timp si in posesia dosarului sefului PRM. Nicolae Vacaroiu a declarat ca principala acuzatie adusa liderului PRM este cea de raspandire de informatii false.

Vadim pozeaza in martir: -Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac-

Liderul PRM s-a mobilizat rapid, dupa anuntul sefului Senatului si a organizat imediat o conferinta de presa. In prealabil, a avut loc si o sedinta comuna a grupurilor parlamentare ale PRM. C.V. Tudor a anuntat ca partidul sau se va retrage din Parlament pe o perioada nedeterminata, daca va mai continua -prigoana Puterii- impotriva sa. Tribunul a reluat o mai veche teza a sa, amenintand partidul de guvernamant cu alegerile anticipate, pe care PRM le va cere anul viitor.

Liderul PRM a sustinut ca nu ii este teama de Tribunal, intrucat poate aduce -martori si dovezi- in sprijinul afirmatiilor sale. Vadim a adaugat ca FBI a venit in Romania, in cursul saptamanii trecute, din cauza afirmatiilor presedintelui Iliescu, referitoare la faptul ca in Romania au fost pregatite garzi de corp pentru Yasser Arafat. Tribunul a avertizat Puterea ca -nu va reusi sa rupa PRM de liderul sau-, asa cum aceasta intentioneaza, in opinia sa.

C.V. Tudor a promis -dezvaluiri socante la acest proces politic, pe care ma tem ca nu veti avea timp sa-l finalizati-.

Seful PRM s-a adresat direct, de la tribuna Senatului, sefului Camerei Superioare. El l-a asigurat pe Nicolae Vacaroiu ca nu a avut intentia sa-l jigneasca si ca, oricum, nu era prea dornic sa-l insoteasca in controversatul turneu asiatic.

In final, Vadim i-a sugerat actualei Puteri sa se ocupe mai bine de problemele sociale si economice ale tarii, pentru ca -atunci C.V. Tudor va deveni inutil-. -Ma voi duce la aceasta noua rastignire cu fruntea sus. Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac-, a incheiat, patetic, seful PRM.

Bolcas o acuza pe Stanoiu de incalcarea Constitutiei

Vicepresedintele PRM si totodata unul dintre avocatii lui C.V. Tudor, Lucian Bolcas, i-a transmis ministrului justitiei ca se face vinovata de incalcarea Constitutiei. El a acuzat-o pe Rodica Stanoiu de nesocotire a articolului 70 din Legea fundamentala, conform caruia senatorii si deputatii nu pot fi trasi la raspundere pentru declaratii politice facute in timpul mandatului. -Cred ca doamna Stanoiu si-a zis: curat violare a Constitutiei, dar umflati-l pe Vadim-. In calitate de avocat al liderului peremist, Bolcas a afirmat: -Il vom apara pe Vadim, si prin asta si Constitutia-. Celalalt avocat al tribunului, Viorel Dumitrescu, a numit cererea Rodicai Stanoiu o decizie eminamente politica.

Seful PRM este pentru a treia oara in aceasta situatie

Demersul Parchetului General in cazul Corneliu Vadim Tudor nu reprezinta o premiera. Liderul PRM si-a mai pierdut de doua ori imunitatea parlamentara. In 1996, procedurile au fost declansate pe fondul procesului sau cu ziarista Rodica Chelaru, iar Parlamentul s-a pronuntat in favoarea ridicarii imunitatii, in conditiile in care Regulamentul prevedea ca un asemenea verdict nu poate fi dat decat in cazul in care se inregistreaza votul pozitiv al unei majoritati absolute. In 1999, C.V. Tudor a fost din nou pus in situatia in discutie, de data aceasta existand 11 dosare impotriva sa. Cu aceasta ocazie, a fost schimbata si procedura parlamentara, prin introducerea prevederii conform careia imunitatea poate fi ridicata prin votul favorabil al majoritatii calificate (jumatate plus unu din numarul de drept al senatorilor).

Traseul parlamentar al solicitarii de ridicare a imunitatii

Regulamentul Senatului prevede ca solicitarea ministrului justitiei va fi adusa in atentia Biroului Permanent. Acest organism o va trimite spre dezbatere Comisiei juridice, de disciplina si imunitati. Termenul alocat comisiei pentru intocmirea raportului este de 15 zile. Pentru ca raportul sa fie valabil, este necesar ca el sa fie aprobat de jumatate plus unu dintre membrii de drept ai comisiei (nu doar cei prezenti la sedinta respectiva). Concluzia comisiei va fi dezbatuta de Plen. Pentru ca liderul PRM sa ajunga, efectiv, pe banca acuzatilor din Tribunal, este necesar votul majoritatii calificate a senatorilor (adica jumatate plus unu).

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.