Home Monden Analia Selis lansează „A la ronda ronda”

Analia Selis lansează „A la ronda ronda”

DISTRIBUIŢI

Simpatica interpretă Analia Selis lansează un nou videoclip, realizat pentru piesa "A la ronda ronda". Povestea videoclipului este construită în jurul faptului că multe întâmplări trăite odată revin în viața noastră la un moment dat, informează casa de discuri Cat Music.
Clipul, regizat de Dragoș Buliga și Iulian Moga, a fost filmat anul trecut pe 23 decembrie, iar filmările au durat aproape 12 ore. Povestea clipului este simplă: două personaje care au fost împreună odată au vieți paralele, dar, cu toate acestea, nu reușesc să se desprindă de trecut.  Totodată, Analia Selis a avut parte și de momente amuzante în timpul filmărilor. Cel mai haios fapt petrecut pe platoul de filmare a fost generat de un cățeluș jucăuș, care  s-a jucat ore în șir, cât timp au durat pregătirile, iar când i-a venit rândul să filmeze, micuțul patruped a adormit. Toată echipa s-a chinuit să îl facă să se joace din nou, însă fără niciun rezultat! Solista, care a debutat acum 4 ani, a dat dovadă de perseverență în ceea ce privește cariera. Analia Selis a reprezentat Argentina la Festivalul "Cerbul de Aur" 2004 și a reușit să se claseze pe locul 3. După festival, cântăreața a fost contactată de casa de discuri MediaPro Music și astfel și-a început cariera muzicală în România. Primul său album lansat aici a apărut în 2005, intitulat "Aqui, hoy". În 2006 a urmat al doilea material discografic, "Aqui, manana". Grupul cu care Analia Selis evoluează este format din cubanezul Gilberto Ortega – percuție, Costin Bodea – clape, Ionuț Șerban – chitară bas, și Tudor Parghel – tobe.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.