
Anul acesta ar trebui să intre în țară primii bani pentru agricultură și dezvoltare rurală. Ca să-i poată primi, fermierii trebuie să prezintă proiecte realiste, întocmite după regulile europene. Or, pentru aceasta, au nevoie de consultanță. Cum tarifele practicate de firmele de pe piață aproape îi lasă cu buzunarul gol, soluția ar fi funcționarii de la Agenția Națională de Consultanță Agricolă (ANCA). Numai că Ministerul Agriculturii nu a aprobat, nici până la această dată, bugetul pe care ANCA îl poate folosi ca să acopere costurile destinate serviciilor de consultanță oferite agricultorilor, a declarat directorul general ANCA, Viorel Morărescu, citat de agențiile de știri. Pentru proiectele cu o valoare sub 10.000 de euro, consilierea este gratuită. Pentru proiecte a căror valoare depășește această sumă, ANCA percepe un tarif între 1% și 6% din valoarea proiectului. Agenția este abilitată să organizeze și cursuri de pregătire profesională.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















