
Obezitatea a crescut de trei ori în ultimii zece ani la populația din Romånia și este cauză a epidemiei de diabet zaharat de tip II, a hipertensiunii și bolilor cardiovasculare care ne stăpånesc în acest moment, susține președintele Comisiei de Diabet din Ministerul Sănătății, prof. dr. Amorin Popa. „Societatea modernă a renunțat la alimentația sezonieră de la fermierii locali și cei bio și a adoptat sistemul de alimentație industrial, care a adus avantaje legate de preț și de cantitate, nu și de sănătate“, a declarat, în acest weekend, prof. dr. Amorin Popa, care a participat la o sesiune de comunicări organizată cu prilejul Zilei Europene împotriva Obezității. El a arătat că „în sistemul industrial de alimentație s-au introdus progresiv, din păcate, pentru prelungirea termenului de valabilitate și menținerea gustului, mirosului și a culorii, tot mai multe substanțe chimice, care, prin însumare și prin individualizare la persoanele cu probleme medicale, au dus afectări majore ale sănătății“.
„Efectele se resimt mai cu seamă asupra copiilor și tinerilor. În fața acestei adevărate drame care se profilează la orizont trebuie să reacționăm împreună, personalul medical, Ministerul Sănătății și populația“, a spus președintele Comisiei de Diabet.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















