
„Oracolul din Băneasa“ mai dă o lovitură. Obișnuit în ale dezinformării și intoxicării, fostul ciripitor al Securității „Felix-Mircea“, cunoscut și ca Dan Voiculescu, mai vine cu o bombă demnă de scenariile science-fiction ale politicii comunistoide pe care o practică. „Felix“ Voiculescu susține că, după Convenția Națională a PDL, „tensiunile din interiorul formațiunii au continuat să crească și există semnale că aproximativ 20 de parlamentari PDL se pregătesc pentru un alt proiect politic“. Așa cum anunța deunăzi că Traian Băsescu va fi debarcat pe 25 martie. Apoi în toamnă. Și tot așa.
„În 23 martie 2011, 53 de senatori au votat Legea privind reducerea TVA la alimentele de bază și doar 46 «împotrivă». Însă, de atunci, legea zace la Camera Deputaților. Motivul pentru care, în prezent, se amână dezbaterea pe această lege este evident: după ce a pierdut Senatul, Puterea nu mai dispune de o majoritate parlamentară stabilă nici în Camera Deputaților. După congres, tensiunile din interiorul PDL au continuat să crească și există semnale că aproximativ 20 de parlamentari PDL se pregătesc pentru un alt proiect politic“, se arată într-un comunicat de presă al varanului de Băneasa, fără a aduce însă probe concrete, ci doar arsenalul obișnuit de intoxicări anteniste.
Ciorbă à la „Felix“
În încercarea de a reîncălzi ciorba privind singura inițiativă parlamentară a sa, pe lângă celebra „Comisie Felix“, Voiculescu consideră că, în aceste condiții, orice vot pentru legile relevante (cum este și cea privind reducerea TVA la alimentele de bază) reprezintă „un risc uriaș pentru regimul Băsescu-Boc“. „În consecință, Parlamentul este împiedicat să voteze! Absurd, dar tipic pentru acest regim. Și totuși, dincolo de orice calcule și jocuri politice, este imposibil de explicat, într-un registru rațional, de ce refuză domnul Băsescu reducerea TVA la alimentele de bază“, a spus Voiculescu. În argumentația sa absurdă, „Felix“ afirmă că reducerea TVA la alimentele de bază reprezintă o măsură care ar diminua ‘’drastic economia subterană, ar aduce la bugetul de stat peste 1 miliard de euro și ar asigura prețuri mai scăzute pentru alimente“. Voiculescu a menționat că măsura aceasta se aplică deja în majoritatea statelor europene, adăugând că în Italia și în Spania, TVA-ul este de 4% pentru alimentele de bază, în Franța – 5,5%, 6% în Belgia, 7% în Germania. „Nu există argumente responsabile pentru a refuza să reducem TVA la alimentele de bază. Este o măsură utilă economic și social, obiectiv necesară, fără riscuri. Poate că singurul «defect» al acestei măsuri este că nu a fost inițiată de Traian Băsescu“, se plânge ciocofonistul „Felix“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















