Manipulare sau responsabilitate

Disparitie, rapire, inscenare. Trecerea de la registrul sobru al informarii la exhibarea frustrarilor sau expunerea publica a prejudecatilor de seama despre o stare de spirit. Rapirea celor trei jurnalisti romani in Bagdad, pe 28 martie 2005, a oferit societatii romanesti, dar mai ales mass-media, atat un subiect inedit, cat mai ales sansa unei autoevaluari. In prima ipostaza, tema a fost exploatata fara retinere sau discernamant, dand camp liber speculatiilor fara fundament, ce pot compromite atat impactul presei romanesti, dupa sondajele de opinie, cea mai de incredere institutie din Romania (cu o cota de 60-65%) dupa Biserica sau Armata, cat si credibilitatea si profesionalismul jurnalistilor. Cand canalele de televiziune dau curs celor mai incredibile zvonuri, se dovedeste o data in plus ca tehnica cea mai performanta nu asigura nici un fel de garantii in privinta calitatii informatiei, cata vreme principiile fundamentale ale jurnalismului nu sunt respectate. In schimb, abuzul de tehnica acopera carentele editoriale, caracterul improvizat si ezitarile deontologice din multe redactii crescand riscul de manipulare. Daca in anii precedenti forme de cenzura sau autocenzura au functionat limitand libertatea de exprimare, in 2005, mai ales cu ocazia luarii ostatecilor, s-a declansat un psihanalizabil puseu de compensare.

Tentatia audientei a facut ca ocazia reflectiei critice asupra propriului demers si a mijloacelor de autoreglare sa fie ratata. Dincolo de orice responsabilitate, cu cinism, uneori chiar cu indecenta, a fost tolerata, chiar incurajata sarabanda speculatiilor fara temei. Stirile privind eliberarea ziaristilor romani, ale caror ecouri se mai simt la o saptamana dupa lansarea lor, dau dimensiunea situatiei. Traseul acestui zvon este semnificativ: lansat de OTV pe baza unor informatii neconfirmate, dar destul de raspandite, si, prin aceasta, credibilizate, zvonul a fost preluat de alte televiziuni romanesti, pe aceasta baza difuzat de unele agentii de presa straine, pentru a ajunge in media occidentala si apoi araba (Al-Jazeera), ca apoi sa fie reluat la sursa ca o confirmare independenta si de la fata locului a autenticitatii.

Aceasta traiectorie circulara si autojustificativa dezvaluie mecanismul standard al zvonurilor. Cu cat sunt mai lipsite de temei, cu atat acestea devin mai credibile. Teoria conspirationala a adevarului functioneaza perfect in acest caz: exista cineva (autoritati, grupuri suspecte de afaceri) care incearca sa ascunda adevarul pentru a obtine un avantaj asupra celorlalti (a noastra). Alimentat de certitudinea conspiratiei, zvonul nu mai poate fi contracarat. Dezmintirile, declaratiile de presa nu fac decat sa il intareasca. Zvonul, odata lansat, nu va mai putea fi decat eventual gestionat, dar nu anulat. Lipsa informatiilor si stereotipurile ce dau viata zvonurilor pot fi compensate insa prin comunicare interpersonala. De aceea reactia tardiva a Cotrocenilor (la aproape trei zile dupa lansare) nu a reusit sa stinga zvonul, ci l-a revitalizat.

Stereotipurile rasiale au jucat si ele un rol important in multiplicarea scenariilor. Prezenta unor oameni de afaceri arabi, Omar Hayssam sau Mohamed Munaf, a intarit convingerea ca exista interese oculte. Straini, apartinand unei comunitati diferite, arabii sunt asemanatori teroristilor islamici. Iar relatiile cu PSD ale lui Omar Hayssam, hiperbolizate, veneau sa sustina suspiciunile initiale.

Dar prezenta celor trei jurnalisti in Irak nu are, in principiu, nimic conspirational. A interzice sau a limita deplasarea jurnalistilor in Irak presupune a da un monopol celor ce se afla la fata locului, de la purtatorii de cuvant ai armatelor aliate pana la islamisti. Informarea nu pot fi lasata pe seama beligerantilor. Si in Irak, ca pe orice alt teatru de razboi, reflexia jurnalistica trebuie sa ramana profesionista, deci libera si obiectiva.

Cristian Pirvulescu