Home Sport Campionii Europei, fără emoții

Campionii Europei, fără emoții

DISTRIBUIŢI

Barcelona s-a distrat cu United în finală, 3-1

Sâmbătă seara s-a întâmplat ce era aproape evident pentru toată lumea. Barcelona și-a încununat un sezon aproape perfect cu trofeul Ligii Campionilor după ce a învins-o pe Manchester United fără drept de apel, 3-1. Elevii lui Guardiola au deschis scorul prin Pedro Rodriguez (min. 27), englezii au egalat grație lui Rooney (min. 34), dar Messi (min. 54) și Villa (min. 69) au stabilit scorul final în repriza secundă.
„Cred că nu suntem conștienți de ceea ce am reușit să facem. Am fost mai buni și sunt sigur că vom mai avea și alte succese. Am făcut bine lucrurile. Sunt extrem de mulțumit de ce ni s-a întâmplat și pentru ceea ce vom face“, a declarat Lionel Messi, care a primit și titlul de cel mai bun jucător al finalei. Antrenorul noii campioane europene, Josep Guardiola, susține că nu a fost sigur de cucerirea trofeului până când nu a auzit ultimul fluier al arbitrului: „Suntem foarte mulțumiți. Este greu să câștigi Liga Campionilor. Am făcut un meci excelent. Manchester este o echipă capabilă să îi dea un gol foarte ușor. Până nu s-a încheiat nu eram siguri de nimic, dar mă bucur că am controlat bine jocul“.
De cealaltă parte, Sir Alex Ferguson a fost resemnat și a recunoscut că Barcelona a fost mai bună la toate capitolele. „Noi ne-am pregătit bine și am jucat cum am putut. Însă cu pasele lor… Când ai pe unul ca Rooney în echipă te aștepți la mai mult, dar asta este. Noi ne-am făcut jocul, dar nu am dominat mijlocul. Nu este ușor să joci contra Barcelonei, dar este o provocare și trebuie să-i faci față, nu să fugi“.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.