
Degradarea serviciilor medicale pentru populație și reducerea drastică a accesului la medicamente, pentru categorii largi ale acesteia, au antrenat o gravă înrăutățire a stării de sănătate a populației României, guvernanții vrând parcă, dinadins, să pună în aplicare afirmațiile cinice ale unui membru marcant al unui Cabinet de mult apus, care declara că "e mai bine să moară acum o mie de oameni, decât un milion mai târziu". Astfel de abordări compromit însăși ideea de reformă socială, în componentele ei esențiale, afectând sever calitatea vieții în România.
Povestea unei doamne din Roșiori pare desprinsă din filmele horror, însă actele demonstrează că este reală. Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, doamna C.S. a trebuit să o viziteze la spital pe bunica soțului său. Aceasta este internată la Spitalul "Caritas" din Roșiorii de Vede. Doamna ne povestește îngrozită de ceea ce a văzut acolo și despre modul în care sunt tratați pacienții. Nu mai este de multă vreme o noutate că pentru a se uita cineva la tine trebuie să cotizezi în stânga și-n dreapta. Nimic nou în asta, dar atunci când dai banu' te aștepți să te trateze pe măsura cotizației. Ei bine, nu. În spitalul de la Roșiori, le dai bani infirmierelor nu pentru a schimba bolnavul imobilizat la pat (majoritatea după comoții cerebrale), ci pentru a putea avea pe cineva care să te ajute să îl schimbi. Infirmierele țin bolnavul pe o parte în timp ce tu îl speli și îi schimbi scutecul. Dacă îndrăznește cumva careva să nu stea lângă bolnav pentru a-l păzi, aceleași infirmiere se crizează și urlă cât le țin bojocii: "cum adică nu stați cu bolnavul? Cine vreți să aibă grijă de el?". Mai trebuie știut că în același spital există un singur medic neurolog, dar care nu poate fi deranjat în cazul unei urgențe. Revenind la povestea doamnei care ne-a mărturisit experiența prin care a trecut, bunica internată nu se mai recupera. Familia era conștientă de această realitate și nu acuză pe nimeni, numai că în momentul în care li s-a spus "gata, până seara moare", au fost sfătuiți să o ia acasă. Cum este posibil așa ceva? Femeia era în comă, legată la perfuzii, cu picioarele și burta umflate și vinete. Deci urma să moară în câteva ore. Familia se întreabă și acum de ce au fost sfătuiți să o ia acasă. Personalul spitalului s-a scuzat spunând că familia va trebui să plătească mult prea mult pentru a o duce la morgă. Adică, mai bine să moară acasă, fără necropsie și îmbălsămare. Trist este că, dacă în acest caz nici Dumnezeu și nici medicii nu mai puteau face nimic, zilnic în acest spital de provincie sunt alte sute de oameni care mor cu zile, pentru că nimeni nu se uită la amărâtul de român atâta vreme cât nu cotizează. Ne întrebăm dacă o familie din Roșiori care are un salariu de 500 RON își permite o gripă. Cine ne poate răspunde?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















