
Modelele, cu unele excepții, nu sunt recunoscute pentru cunoștințele lor, ci pentru ce și cam cât arată prin reviste de specialitate și la evenimente mondene. Kate Moss nu putea ieși din acest tipar și și-a arătat limitele culturale dând afară de la o petrecere exclusivistă trupa care a fost desemnată cea mai bună formație britanică din acest an, respectiv pe cei de la Arctic Monkeys. Motivul? Nu sunt suficient de faimoși pentru gusturile filiformei manechine de succes, deci nu pot împărți același ring.
Moss a spus agenților de securitate ai clubului că nimeni nu are voie să se apropie de zona VIP, cu excepția unui grup din care făceau parte, printre alții, iubitul său, Jamie Hince, și prietena ei, Kelly Osbourne.
Culmea e că petrecerea era dată în cinstea câștigătorilor NME, printre care se numărau și nefericiții artiști. Există însă și o explicație: Kate Moss nu participase la ceremonia de decernare a premiilor NME, de frică să nu se întâlnească cu fostul său iubit, Pete Doherty, solistul trupei Babyshambles, și s-a dus direct la petrecerea de după, unde a făcut ce știe cel mai bine: s-a îmbătat.
"Kate era pornită să se îmbete alături de Jamie și prietenii săi și nu a vrut să mai fie și alții prezenți", au declarat surse apropiate vedetei. "În zona VIP, cei de la Arctic au fost scoși afară, iar bateristul Matt Helders s-a certat cu Moss și oamenii ei", au mai dezvăluit acestea.
Cu toate acestea, supermodelul și-a continuat liniștită dezmățul, fără să-i pese de trupa ce tocmai fusese desemnată cea mai bună din categoria ei. Se întâmplă, deci, și la case mai mari.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















