Home Politic Funar i-a pus gand rau lui Vadim

Funar i-a pus gand rau lui Vadim

DISTRIBUIŢI


Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, reconfirmat sambata la sefia partidului de catre delegatii la cel de-al treilea Congres, s-a procopsit cu un rival politic pe masura, chiar in sanul partidului pe care il conduce. Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, a incercat, fara succes insa, sa-i stirbeasca acestuia autoritatea in partid, incercand sa preia, prin interpusi sau chiar personal, puterea in partid. Primarul Clujului s-a batut in permanenta pentru promovarea tinerilor peremisti si a ardelenilor in structurile de conducere ale PRM, dezvaluind parca tentativa de lovitura de palat pe care, potrivit unor surse de incredere, o pusese la cale inaintea Congresului. Sursele citate sustin ca Funar ar fi luat chiar in calcul asumarea sefiei partidului, lasandu-i lui C.V. Tudor o functie decorativa, de presedinte de onoare. Liderul PRM in exercitiu i-a dejucat acestuia toate planurile conspirative, mizand si pe faptul ca Funar nu se bucura de o larga sustinere in demersul sau. El i-a avertizat pe -fripturistii- din partid ca ii arunca la cos ca pe niste mere stricate, daca nu se potolesc. Personal, -Ghita- a fost atentionat discret ca ii sunt monitorizate miscarile prin depunerea unei contracandidaturi la postul de secretar general, chiar daca -pionul- Gheorghe Ariton nu a avut din start sanse sa-l bata pe Funar.

Corneliu Vadim Tudor, reales sambata in fruntea partidului, a reusit sa inabuse din fasa, duminica, in cea de-a doua zi – si ultima, totodata – a Congresului al III-lea al PRM, o tentativa de lovitura de palat din partea lui Gheorghe Funar. Scenariul gandit de primarul Clujului ameninta serios pozitia de lider a lui C.V. Tudor, in cazul unei reusite, Funar urmand sa tina haturile partidului in mana.

Voturi impotriva Tribunului

Primele banuieli, confirmate ulterior de mai multi lideri ai PRM, au aparut chiar in seara zilei de vineri, cand Vadim nu a intrunit unanimitatea voturilor pentru functia de presedinte. La adapostul votului secret, sase persoane au votat impotriva liderului PRM, chiar daca numarul covarsitor al celor 1.030 de delegati, care l-au mandatat din nou pe Vadim Tudor sa conduca partidul, au spulberat iluziile adversarilor din umbra ai acestuia. Este lesne de intuit ca cei sase razvratiti fac parte din structurile centrale de conducere ale partidului, pentru ca presedintii de organizatii si ceilalti delegati din teritoriu nu aveau, practic, motive temeinice de a vota impotriva liderului pe care majoritatea il venereaza.

Al doilea pas al -insurectiei-, si acesta destul de vizibil, a constat in repetatele iesiri la rampa ale lui Gheorghe Funar, care a facut risipa de propuneri -bine intentionate-. Acesta a solicitat in repetate randuri cresterea numarului de locuri in cadrul Consiliului National, cu cate un reprezentant din fiecare filiala judeteana, sau a numarului de vicepresedinti, in speranta ca vor putea accede astfel cat mai multi dintre propriii sai adepti. Anumiti delegati au fost chiar -indrumati- sa nu taie de pe lista candidaturilor la Consiliul National sau a Comitetului Director pe aceia care sunt ardeleni. Singurul succes pe care Funar l-a repurtat a constat in marirea posturilor de vicepresedinte de la noua la 11.

Promovarea tinerilor, motiv de conspiratie

Lovitura de palat a fost pregatita din timp. Mai multe surse din partid au confirmat faptul ca secretarul general al PRM s-a intalnit la Cluj, cu doar cateva zile inainte de Congres, cu liderii organizatiei de tineret, structura care reprezinta circa 30% dintre membrii partidului. El le-a promis acestora ca va lupta pentru promovarea tinerilor in structurile de conducere ale partidului, ceea ce de altfel a si facut. Dupa incheierea lucrarilor, primarul Clujului si-a aratat nemultumirea, declarand ca participantii la Congresul PRM au asistat -la o incercare de obstructionare a tinerilor, intrucat nu este normal ca numarul persoanelor sub 35 de ani din Comitetul Director sa se limiteze la sase, dintr-un total de 79, iar cel al persoanelor mai tinere de 40 de ani sa fie stabilit tot la sase-.

Sursele noastre sustin insa ca Funar avansase chiar propunerea ca el sa devina presedintele PRM, iar Vadim Tudor sa fie presedinte de onoare, dar se pare ca, pe parcurs, ??? s-a speriat de propria-i idee.

Presedintele PRM a intuit jocurile de culise

Corneliu Vadim Tudor a stiut insa sa impiedice orice tentativa de rasturnare a statu-quo-ului. In cele doua zile ale Congresului, el nu s-a miscat din sala, monitorizand orice miscari de trupe. Informat probabil din timp, Vadim i-a avertizat pe -fripturistii- din partid ca ii va arunca la cos ca pe niste mere stricate, daca nu se potolesc. Mutarea urmatoare a venit aproape firesc. Desi initial Gheorghe Funar trebuia sa candideze singur pentru postul de secretar general, pe care il detinea si inaintea Congresului, a aparut si o alta candidatura, cu dispensa de la -stapanire-, cea a deputatului Gheorghe Ariton. Cu toate ca acesta din urma a obtinut putine voturi, semnalul catre primarul Clujului fusese dat. Gheorghe Funar nu ar fi prins -curaj- daca statutul partidului nu ar fi fost modificat, in sensul democratizarii sistemului de alegere a structurilor de conducere. Inainte, functiile din cadrul Biroului Permanent, de prim-vicepresedinte, vicepresedinti, secretar general si secretari executivi, erau ocupate prin -vointa- presedintelui si a membrilor Comitetului Director. In noile conditii, s-au putut face si autopropuneri pentru functiile respective, cuplate, de aceasta data, cu asumarea unor domenii de activitate in partid, iar Comitetul Director a fost cel care i-a desemnat prin vot pe fericitii -castigatori-.

Daniela Buruiana, la primul rateu semnificativ

Alegerea Biroului Permanent a consemnat si cateva surprize. In mod firesc, Corneliu Ciontu a obtinut prim-vicepresedintia partidului, la fel ca si Anghel Stanciu, Lucian Bolcas, Gheorghe Buzatu, Nicolae Patru, Sever Mesca, Mihai Ungheanu, Dina Carol si Ilie Neacsu, care au ajuns vicepresedinti. Dorel Onaca, extrem de popular in partid, a castigat si el un post de vicepresedinte. -Looser-ii- pot fi considerati Daniela Buruiana Aprodu (care a pierdut batalia cu Dumitru Badea), Ion Carciumaru si Iulian Mincu, infranti in prelungiri de Constantin Gaucan. Din diferite motive, nu au prins locuri in Biroul Permanent Ilie Ilascu si Mitzura Arghezi, care nu au candidat, Iuliu Furo (bolnav), Mihai Lupoi, Nicolae Vasilescu si Constantin Bucur.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.