-Salut, europenilor!- si -Bulgaria se intoarce in Europa- sunt doar cateva dintre titlurile presei de la Sofia, care anunta cu entuziasm primirea biletului de intrare in UE. Insa, in timp ce oficialii si o parte din presa jubileaza, populatia (desi sustine in proportie de 70% integrarea) priveste cu un optimism retinut viitorul apropiat. Inima bulgarilor este impartita intre euro-sperante si euro-temeri.
Publicatia sofiota -24 Chassa- contabilizeaza nelinistile si motivele de optimism ale vecinilor nostri de la sud de Dunare, ajungand la concluzia ca perspectiva care ii inspaimanta cel mai mult pe bulgari este inchiderea intreprinderilor mici si mijlocii, care nu vor reusi sa tina piept concurentei cu companiile occidentale. De asemenea, oamenii se tem ca respectul lor de sine va avea de suferit dupa integrare, ca vor avea dificultati in obtinerea statutului de cetateni europeni si ca celelalte state membre ii vor privi cu superioritate. Primul an de dupa aderare este privit cu groaza, fiind considerat o perioada dificila, in care preturile vor exploda, in timp ce veniturile vor fi mentinute la niveluri modeste. Toate aceste probleme vor fi acompaniate si de neplacutul sentiment al inechitatii sociale, numerosi bulgari fiind convinsi ca aceia care vor avea de castigat de pe urma extinderii vor fi mai ales politicienii si persoanele instarite.
Cele patru temeri sunt insa contrabalansate, cu varf si indesat, de patru motive de optimism. 50% din populatie spera ca aderarea va fi insotita de o imbunatatire a nivelului de trai, iar locuitorii regiunilor sarace asteapta cu speranta fondurile si programele de dezvoltare comunitare. Se crede, de asemenea, ca mediul economic va avea de castigat in momentul in care va fi obligat sa respecte legile UE si ca se vor inmulti oportunitatile de angajare.
O comparatie cu cele mai recente sondaje realizate in Romania releva un mic paradox. Desi romanii sustin in proportie de 85% integrarea (in comparatie cu 70% din bulgari), mai putin de jumatate din ei cred ca viata lor va deveni mai buna dupa ce vor face parte din UE (adica mai putini, procentual, fata de vecinii nostri). In acelasi timp, temerile oscileaza in jurul acelorasi puncte de greutate: scumpirea produselor si a serviciilor, inchiderea intreprinderilor, transformarea tarii in piata de desfacere pentru economiile altor state, cresterea impozitelor sau a somajului. Iar sperantele se orienteaza, mai mult sau mai putin, spre aceleasi orizonturi: atragerea capitalului strain si reducerea coruptiei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















