Home Sport -Hamutovski nu a fost dat afara, are o oferta din strainatate-

-Hamutovski nu a fost dat afara, are o oferta din strainatate-

DISTRIBUIŢI

Steaua sau, mai bine spus, Walter Zenga a renuntat la serviciile lui Vasili Hamutovski, portar care a avut un rol important in parcursul din actualul sezon al Cupei UEFA al gruparii din Ghencea. In cursul zilei de ieri, Mihai Stoica a adus cateva lamuriri, spunand ca Hamutovski nu s-a certat cu nimeni, ci vrea sa plece pentru ca are o oferta avantajoasa din partea altei echipe.

In cursul zilei de joi, Walter Zenga l-a anuntat pe Hamutovski ca nu mai are nevoie de el. Motivul care a stat la baza acestei decizii a fost, se pare, legat de faptul ca portarul belorus a contestat faptul ca Zenga nu l-a folosit in partida cu Poli Iasi, cu toate ca in partida anterioara, contra Sportului, nu a facut greseli. Chiar daca Hamutovski a confirmat cearta cu Zenga din vestiar, presedintele executiv al Stelei, Mihai Stoica, a negat, spunand ca belorusul are o oferta de la o echipa de peste hotare. -Hamutovski are o oferta din strainatate si se pare ca ii va da curs. A fost nemultumit de faptul ca a cam pierdut echipa si, daca va ajunge la o intelegere cu clubul care il doreste, nu-i vom pune nici o piedica, va pleca cu siguranta-, a spus Stoica, adaugand ca nu poate spune numele echipei care il doreste pe Hamutovski, pentru a nu compromite transferul. Mai mult, Stoica a dat asigurari ca intre portarul belorus si alti jucatori, antrenor sau conducatori nu a existat nici un conflict. -Solutia plecarii este cea mai buna in acest moment. La modul in care a aparat Martin Tudor, sansele ca Hamutovski sa apara in primul 11 sunt minime-, a subliniat Stoica, precizand ca Steaua isi poate permite, la ora actuala, sa ramana cu doar un singur portar de valoare, tinand cont ca pana la finalul campionatului au mai ramas de jucat doar sase etape. Totusi, gruparea din Ghencea are deja o lista cu mai multi goalkeeperi care ar putea fi o solutie pentru poarta aparata in momentul de fata de Martin Tudor. -La finalul campionatului vom achizitiona un portar. Deja avem o lista si sper sa aducem primul nume de pe lista, care este la ora actuala titular la o alta echipa de Divizia A-, a spus oficialul stelist.

– Galatiul, ultima reduta in calea titlului

Maine, de la ora 17:00, Steaua se va deplasa la Galati, unde este obligata sa invinga pentru a nu da posibilitatea urmaritoarelor Rapid si Dinamo sa se apropie si mai mult. Gruparea din Ghencea pare a avea o misiune imposibila pe stadionul Dunarea, pentru ca Galatiul nu a pierdut nici un meci in actualul sezon, pe aceasta arena. Presedintele executiv al Stelei este de parere ca partida de la Galati este una decisiva iar, in cazul in care -militarii- inving, titlul va ajunge mai mult ca sigur in Ghencea. -Am putea sa rezolvam ecuatia castigarii campionatului in aceasta etapa. Sunt convins ca daca vom reusi sa castigam, ceea ce este infinit mai greu decat la Iasi, atunci vom castiga campionatul. Daca nu, vom mai avea cinci etape in care vom suferi. Avansul de 4 puncte si programul pe care il avem pana la sfarsitul campionatului ne recomanda ca favoriti. Din pacate, faptul ca atacantii nostri traverseaza o perioada putin mai delicata nu ne recomanda ca favoriti. Sper ca pasa neagra prin care trec cei din atac sa se fi terminat la Iasi-, a spus Stoica.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.