Activitatea Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare-Reasigurare din Romaaia (UNSAR) ar putea deveni mai consistenta, avand un numar mai mic de membri dupa retragerea din uniune a societatii Asirom, a declarat, vineri, vicepresedintele UNSAR, Petrus Pavel Busuiocescu.
-Se incearca dezbinarea acestei uniunii si s-ar putea sa ramanem chiar mai putini de 21, cat reprezinta, in prezent, numarul membrilor uniunii. Pot spune ca a fost o totala lipsa de colaborare a Asirom cu celelalte societati din UNSAR, atat timp cat a fost membra a uniunii. Poate fiind mai putini vom reusi sa facem mai mult decat pana acum-, a spus Busuiocescu.
El a adaugat ca, atat timp cat s-a aflat in UNSAR, compania Asirom nu a respectat cerintele de a furniza la timp datele financiare ale companiei si de foarte multe ori a blocat adoptarea anumitor hotarari prin absentarea de la sedinte a reprezentantilor sai cu putere de decizie.
Asirom a anuntat, saptamana trecuta, ca se va retrage din UNSAR, in urma scandalului provocat de primele practicate de companie pentru politele de asigurare auto obligatorie (RCA). UNSAR a cerut Comsiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), la inceputul saptamanii trecute, sanctionarea Asirom, care a anuntat punerea in vanzare a politelor de RCA cu reduceri de pret de 25% pentru persoanele fizice si de 35% pentru pensionari, daca politele sunt incheiate la sediile companiei, pana la data de 31 decembrie.
CSA a anuntat, joi, ca este de acord cu o reducere a primei de asigurare cu 30% in cazul in care cumpararea politiei se face de la sediul companiei, excluzand astfel comisioanele platite intermediarilor. De asemenea, CSA apreciaza ca UNSAR, prin retragerea Asirom, a devenit o asociatie nereprezentativa, pentru ca nu acopera 50% din piata asigurarilor.
In replica, secretarul general al UNSAR, Florentina Almajan, a declarat ca cele 21 de societati care au ramas in uniune reprezinta 60% din piata asigurarilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















