Forțarea norocului i-a adus lui Severin un final inevitabil și rușinos, acesta fiind nevoit să iasă pe ușa din spate a Parlamentului European în urma scandalului „euromita“ din urmă cu câteva luni. Prin urmare, Comisia de afaceri juridice a Parlamentului European (JURI) a votat ieri-seară, în unanimitate, într-o reuniune cu ușile închise, un raport ce recomandă ridicarea imunității eurodeputatului român Adrian Severin, implicat în cazul „bani în schimbul amendamentelor“ relatat de publicația „The Sunday Times“ în 20 martie.
Raportul a fost elaborat de eurodeputatul italian Francesco Speroni, iar votul în plenul PE asupra documentului este prevăzut pentru 23 iunie. Raportul conține un proiect de decizie a PE și expunerea de motive. Proiectul de decizie prevede că ‘’Parlamentul European hotărăște să ridice imunitatea lui Adrian Severin, excluzând restricționarea libertății personale’’ și ‘’încredințează președintelui sarcina de a transmite imediat prezenta decizie, precum și raportul comisiei competente, autorităților competente din România și lui Adrian Severin’’. În cadrul secțiunii „expunerea de motive“ a documentului, se menționează că la data de 21 martie a acestui an, DNA a deschis o acțiune împotriva lui Adrian Severin, deputat în Parlamentul European, pe baza informațiilor că în perioada decembrie 2010-martie 2011 eurodeputatul român ar fi acceptat oferta unei plăți de 100.000 de euro, din partea reprezentanților unei așa-zise societăți de consultanță, care s-a prezentat sub denumirea Taylor Jones Public Affairs, pentru a susține în PE un amendament la Directiva 19/1994 privind sistemul de garantare a depozitelor, amendament referitor la termenul de rambursare al depunătorilor în caz de faliment bancar.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















