Home Actualitate Cea mai scumpă universitate din Europa va fi la București

Cea mai scumpă universitate din Europa va fi la București

DISTRIBUIŢI

Din momentul în care România a devenit membră a Uniunii Europene cu acte în regulă, pentru toți cei care visau să ajungă să studieze în băncile uneia dintre cele mai renumite ori râvnite instituții academice cu ștaif, lucrurile au devenit mai facile. Chiar și în atare condiții, mai există în țara noastră oameni de afaceri care cred că în România sunt totuși persoane ce și-ar putea permite să plătească o taxă anuală de 50 de mii de dolari pentru a absolvi o universitate chiar pe plaiuri mioritice.
Așa că, după ce la sfârșitul anului trecut omul de afaceri Dinu Patriciu anunța că în trei-patru ani vrea să-și deschidă o universitate care să formeze economiști, specialiști în științele sociale și politice, precum și în arte frumoase, ieri a reluat ideea. Și, cum obrazul subțire cu cheltuială se ține, Patriciu crede că se merită ca în universitatea lui să predea doar profesori străini, care vor trebui plătiți cu salarii occidentale, astfel încât aceștia să se deranjeze să bată atâta drum până în România.
Patriciu a anunțat că va investi 70-75 de milioane de dolari pentru construirea universității, banii fiind alocați din fondul fundației pe care o patronează. Este foarte probabil ca instituția de învățământ să fie construită în următorii ani, în București sau în apropiere de Capitală. Dacă universitatea va merge, Patriciu spune că cei bogați vor plăti pentru cei săraci și va fi o haiducie. Totuși, taxele plătite în celelalte țări europene, care au deja o tradiție în domeniu, sunt departe de sumele fanstastice avansate de Patriciu. Spre exemplu, la Universitatea din Amsterdam și la cea din Maastricht, taxa anuală este de 1.500 de euro. Pentru cei cu bugete mai subțiri, există oferte de 370 de euro pe an la Universitatea din Viena. E drept că există și universități mai greu abordabile, precum Oxford – 3.000 de lire/an sau la Cambridge: 3.070 lire/an, ori Harvard: 32.097 dolari. Nici "scorurile" de peste Ocean nu ajung la 50.000 de dolari, taxele la Harvard fiind undeva la 30.000 de dolari. Și, dacă ai bani de Oxford sau de Harvard, de ce ai alege universitatea "patriciană"? Omul de afaceri nu a răspuns încă la această întrebare.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.