Home Actualitate Legalitatea grevei de la Dacia, disputată în instanță

Legalitatea grevei de la Dacia, disputată în instanță

DISTRIBUIŢI

Sindicaliștii de la Dacia Renault Pitești vor continua greva generală, nemulțumiți de oferta salarială propusă de companie. Angajații cer 550 de lei în plus la salarii și alte beneficii, pe fondul creșterii constante a producției și a profitului. Tribunalul Argeș urmează să se pronunțe cu privire la legalitatea grevei.

Liderii sindicaliștilor de la Dacia acuză conducerea că, în ciuda declarațiilor, nu au venit cu nimic nou la masa negocierilor. "Noua ofertă salarială este, de fapt, vechea ofertă, schimbată din loc în loc la formă, dar nu și la fond. Practic, ei ne propun o creștere în medie cu 9 la sută per angajat, cu care noi nu suntem de acord. Probabil că vom fi dați în judecată, dar vom contacta și noi avocatul sindicatului și vom confrunta probele în instanță și atunci o să vedeți că noi nu mințim. Este o nemulțumire generală în societate, altfel nu ajungeam la grevă generală", a declarat Ion Iordache, viceliderul sindical de la Dacia Renault, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, scrisoarea deschisă trimisă la sfârșitul săptămânii trecute de directorul general Fran?é?ìois Fourmont greviștilor conține "o frază de șantaj și de amenințare la adresa salariaților de la Dacia". În document se precizează că "în perspectiva anului 2010 noile uzine Renault din Maroc, India și Rusia vor fi în măsură să producă Logan", modelul care a impulsionat afacerile de la Pitești. Citind scrisoarea, oamenii au ajuns la concluzia că Renault ar putea să-și mute fabrica din România, ei urmând să aibă soarta angajaților de la Colgate-Palmolive, companie care a dat Brașovul pe Polonia, argumentează liderul de sindicat. Directorul de comunicare al Dacia, Liviu Ion, a anunțat că a fost depusă o plângere la Tribunalul Argeș, prin care se contestă legalitatea grevei. Administrația reclamă, în primul rând, faptul că sindicatul nu a parcurs toate cele patru capitole de negociere înainte de declanșarea grevei generale. De partea cealaltă, sindicaliștii spun că nu ar fi ieșit în stradă dacă nu ar fi avut susținerea a aproape 79% dintre cei 13.000 de angajați. Reprezentanții administrației susțin că doar 49% dintre salariați au aderat la acțiunea de protest, ceea ce nu le dă drept sindicaliștilor să declanșeze greva generală.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.