Home Social Elevii au fost bagati in ceata de Inspectoratul Scolar

Elevii au fost bagati in ceata de Inspectoratul Scolar

DISTRIBUIŢI

La Olimpiada de matematica pentru clasele a IV-a, faza pe municipiu, desfasurata sambata in Bucuresti, elevii au fost bulversati de enuntul de inceput al testului-grila.

Fiind la prima olimpiada din viata lor, micutii matematicieni au fost pusi pe ganduri de subiectele elaborate de Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti.

Pe formularul cu cele opt subiecte ale testului primit de elevi se preciza, negru pe alb: -Scrie pe foaia de concurs raspunsul corect si rezolvarile la problemele 4, 5, 6, 7, 8-. Copiii au dorit sa stie daca trebuie sa raspunda la toate subiectele sau numai la punctele 4, 5, 6, 7, 8. N-au primit nici un fel de raspuns de la supraveghetori, pe motiv ca profesorii care stau la catedra n-au voie sa dea indicatii. Prin urmare, micutii s-au mai uitat o data la cerintele concursului si au inceput sa raspunda doar la punctele 4, 5, 6, 7, 8. Pentru ca asta li se ceruse in enuntul testului. Foarte putini au rezolvat toate subiectele de pe foaia de concurs. La final, conform grilei de punctaj, cei care au respectat intru totul cerinta de a -scrie pe foaia de concurs raspunsul corect si rezolvarile la problemele 4, 5, 6, 7, 8- au primit doar 85 de puncte din totalul celor 100.

Aceasta ambiguitate in formulare nu a putut fi explicata telefonic de inspectorul scolar general al ISMB, Daniela Nedelcu, si nici de adjunctului acesteia – Viorel Tiganescu. Acelasi refuz l-am primit si de la Liliana Preoteasa, director general pentru Invatamantul preuniversitar din Ministerul Educatiei, care ne-a precizat totusi ca cel mai in masura sa ne raspunda este cel care s-a ocupat de olimpiada. Doar profesorii de limba romana au incercat sa ne ajute. Ei ne-au precizat ca formularea corecta a cerintelor, mai ales ca este vorba de copii de clasa a IV-a, trebuia sa sune cam asa: -Scrie pe foaia de concurs raspunsurile corecte: a) la problemele 1, 2, 3 incercuieste raspunsul corect; b) la problemele 4, 5, 6, 7, 8 da si rezolvarea-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.