Cercetarile asupra celulelor-matrita embrionare reprezinta, pentru unii, viitorul medicinei, in timp ce pentru altii sunt o cutie a Pandorei care deschide calea unor practici contrare eticii. Celulele-matrita sunt celule nediferentiate, capabile sa dea nastere unor linii de celule specializate (ale sangelui, ficatului, muschilor etc.). Manipularea acestor celule ar putea permite intr-o zi -repararea- sau inlocuirea organelor afectate si vindecarea unor boli incurabile precum cancerul, diabetul sau maladiile Parkinson si Alzheimer. Celule-matrita pot fi extrase fie din anumite tesuturi ale persoanelor adulte (maduva osoasa, anumite celule nervoase), fie din embrioni umani. In momentul extragerii celulelor-matrita, embrionul este distrus. De aceea, sustinatorii credintei ca fiinta umana isi incepe viata inca din faza embrionara vad cercetarea pe celule-matrita embrionare drept imorala. Celulele embrionare sunt dotate cu un potential extraordinar de a se transforma in celule sau tesuturi de orice gen. De fapt, inca de la fecundare, primele celule ale ovulului sunt -total adaptabile-: oricare dintre ele, dupa implantare intr-un uter, poate deveni un nou individ. In prezent, celulele embrionare pot proveni fie de la fetusi avortati, fie din embrioni congelati creati in exces in vitro, in clinicile de tratament al sterilitatii. In Statele Unite se apreciaza la 100.000 numarul embrionilor congelati si neutilizati, existenti in circa 330 de clinici. O disputa aprinsa a avut loc in ultimele luni cu privire la extragerea de celule-matrita embrionare, unele medii ultraconservatoare si Biserica Catolica opunandu-se si incercand sa blocheze aprobarea de fonduri federale pentru acest tip de cercetari. In schimb, intr-o scrisoare adresata presedintelui Bush semnata de 80 de laureati ai Premiului Nobel, se arata ca embrionii utilizati in aceste cercetari vor fi oricum aruncati si nu vor mai putea fi de nici un folos pentru stiinta.
La acest grup al oamenilor de stiinta s-au alaturat personalitati ale vietii publice americane, precum fostul presedinte Ronald Reagan si sotia sa, Nancy, sau fostul actor Christopher Reeve, interpretul lui -Superman-, in prezent paralizat complet in urma unei caderi de pe cal. Partizanii acestor cercetari insista, totusi, asupra importantei statuarii unor reguli clare pentru a se elimina riscul crearii de embrioni doar cu scopul de a fi utilizati drept surse pentru celulele-matrita. Sperantele care se leaga de cercetarea pe celule-matrita sunt imense: vindecarea unor boli care in prezent sunt incurabile si care afecteaza milioane de oameni de pe intreg Pamantul, unele provocand mari suferinte. Pana in prezent insa, companiile producatoare de medicamente au evitat acest domeniu de cercetare, incercarile fiind facute doar de institute de cercetare si firme strict specializate, mai mici, si se apreciaza ca aceste cercetari vor fi de durata – circa 20-30 de ani pana sa apara primele rezultate aplicabile. Una dintre recent infiintatele companii care au abordat cercetarea pe celule embrionare, StemCells, cu sediul in Palo Alto, California, a inceput sa devina extrem de bine cotata la bursa dupa ce a anuntat ca a descoperit o linie de celule-matrita care pot regenera tesuturi ale creierului sau alte celule ale sistemului nervos. Astfel de celule ar putea permite medicilor sa repare tesuturile afectate de maladiile Parkinson sau Alzheimer sau sa cultive intregi portiuni ale sistemului nervos, pentru a le inlocui pe cele ale invalizilor imobilizati in scaune cu rotile.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















