Numarul locuitorilor Spaniei a depasit, la inceputul acestui an, 43 de milioane, din care in jur de 300.000 sunt romani, acestia constituind a treia comunitate ca marime, dupa marocani si ecuadorieni, potrivit unor statistici preluate de presa electronica iberica.
Numarul locuitorilor Spaniei ajunsese, la 1 ianuarie 2005, la 43,97 de milioane, populatia Spaniei crescand, in anul 2004, cu 770.000 de persoane, potrivit statisticilor.
Institutul National de Statistica al Spaniei (INE) a anuntat ca 8,4 la suta din persoanele care locuiesc in aceasta tara sunt de alta nationalitate. Aceasta valoare indica o crestere fata de anul 2004, cand numai 7,02 la suta din locuitorii Spaniei proveneau din alte tari, a anuntat pagina electronica a postului de televiziune Telecinco.
Comunitatile autonome in care numarul locuitorilor a crescut cel mai mult sunt Catalonia (o crestere de 170.000 de persoane), Andaluzia (142.000 de persoane), Valencia (129.000 de persoane) si Castilia (116.000 de persoane).
Dintre cetatenii straini stabiliti in Spania in anul 2004, cei mai numerosi au fost marocanii (500.000), urmati de ecuadorieni (492.000), romani (peste 300.000) si columbieni (260.000).
Numarul oficial al strainilor care locuiesc in mod legal in Spania a ajuns – potrivit statisticilor efectuate de Observatorio Permanente de la Immigracion, institutie care functioneaza pe langa Ministerul spaniol al Muncii si Afacerilor Sociale – la 2.054.453 de locuitori (4,75 la suta din populatia totala), a informat, la randul sau, site-ul glocalia.com.
Comunitatile cu cel mai mare numar de imigranti sunt Catalonia (795.767), Madrid (766.673) si Valencia (572.853).
Comunitatea romanilor din provincia Castilia s-a marit in mod spectaculos in ultimii ani, a anuntat editia electronica a cotidianului -El Periodico Mediterraneo-, ajungand de la 15.000, in anul 2002, la aproximativ 30.000, in anul 2004. Ministerul roman al Afacerilor Externe a inceput demersurile in vederea deschiderii unui consulat roman in aceasta regiune, afirma sursa citata.
Comunitatea romanilor din Valencia (59.771) este a doua ca importanta, dupa cea britanica (86.214).
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















