Fostul șef al Poliției Salonta, comisarul Alexandru Roxin, a fost trimis în judecată, pentru a doua oară în decurs de o săptămână, în noul dosar fiind acuzat de purtare abuzivă, instigare la fals intelectual și uz de fals. Potrivit unui comunicat remis de Biroul de presă al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, polițistul este acuzat că în data de 14 iulie 2007 a pălmuit o femeie care venise la Poliția Salonta să îl reclame pe fostul ei soț pentru tâlhărie. În același dosar, procurorii au dispus trimiterea în judecată a trei polițiști din cadrul aceleiași unități de Poliție, care sunt acuzați de procurori că ar fi construit, cu bună știință, un alibi fals șefului lor, pentru a-l absolvi de vină. Potrivit comunicatului, agentului Florin Vida i se impută că, la cererea comisarului Roxin, a falsificat date din registrul privind părăsirea unității, falsul fiind folosit de Alexandru Roxin în apărare, pentru a susține că, pe data de 14 iulie 2007, când a agresat-o pe Rovid Tunde, nu s-ar fi aflat în localitate, ci ar fi fost la pescuit, pe malul Crișului Repede, la o distanță de 53 de kilometri de municipiul Salonta. În urmă cu o săptămână, Alexandru Roxin a fost trimis în judecată împreună cu agentul principal Marius Casa, alt subofițer din subordinea sa, tot sub acuzația de purtare abuzivă. De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliție Bihor a decis suspendarea din funcție a comisarului Roxin până la finalizarea procesului penal.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















