Tenismenul Novak Djokovici a câștigat pentru prima oară în carieră turneul de Grand Slam de la Wimbledon. Sărbătoarea sârbilor a fost dublată de faptul că idolul lor a devenit, începând de ieri, liderul clasamentului mondial, devansându-l pe Rafael Nadal, cel pe care l-a învins în ultimul act al competiției londoneze cu 6-4, 6-1, 1-6, 6-3. Cotidianul „Blic“ a titrat: „Regal!“ pe prima pagină, menționând că „Djokovici și-a confirmat coroana regală câștigând turneul de la Wimbledon“. Declarația zilei a venit chiar din partea șefului de stat din Serbia, Boris Tadici, care a urmărit finala cu Nadal din tribunele de la Wimbledon: „L-aș lăsa fără ezitare pe Novak să fie președinte“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















