Lafarge, Holcim si Carpatcement vor plati, -in solidar-, peste 28 milioane de euro. Consiliul Concurentei a decis sanctionarea celor trei mari producatori de ciment de pe piata romaneasca pentru -practici concertate de stabilire in comun a preturilor de vanzare a cimentului-. Holcim a mai fost amendata, separat, cu 1,4 milioane de euro, pentru incalcarea unei decizii a Consiliului Concurentei de autorizare conditionata a concentrarii economice, realizata prin cumpararea fabricii de ciment de la Alesd. -Cele mai daunatoare fenomene asupra concurentei le reprezinta intelegerile intre firme sau organizatii profesionale, care au ca efect fixarea preturilor, stabilirea nivelului productiei, impartirea pietei. Termenul generic utilizat in acest sens este cel de cartel-, a declarat, ieri, presedintele Consiliului Concurentei, Mihai Berinde, precizand totodata ca aceste intelegeri intre firme avand acelasi profil reprezinta cea mai grava incalcare a concurentei, -prin deturnarea mediului de afaceri si exploatarea financiara a consumatorilor, anuland astfel beneficiile unei piete functionale-. Sanctionarea colosilor din industria cimentului s-a decis in urma unei analize atente a pietei si a activitatii celor trei efectuate in perioada 2000-2004.
Intr-un comunicat remis ieri, Compania Lafarge Romcim anunta ca a decis sa se adreseze Comisiei Europene si sa actioneze in instanta aceasta decizie, considerand ca ea se bazeaza pe -acuzatii nefondate, care nu tin seama de argumentele, faptele si cifrele transmise investigatorilor si Consiliului Concurentei-.
-Dupa o analiza extrem de atenta si laborioasa a pietei cimentului si a activitatii celor trei producatori, care s-a intins pe o perioada de mai mult de patru ani, echipa de investigatie a demonstrat ca in perioada 2000-2004, Lafarge, Holcim si Carpatcement au actionat concertat pentru stabilirea unui cartel de fixare si impunere a preturilor la ciment pe piata din Romania-, precizeaza un comunicat al Consiliului Concurentei.
Astfel, amenzile incasate de fiecare in parte sunt 377.237.432.195 lei pentru Lafarge Romcim, 290.044.708.085 lei pentru Holcim si de 313.218.312.660 lei pentru Carpatcement. Potrivit Consiliului Concurentei, in stabilirea amenzilor s-au avut in vedere si circumstantele agravante si atenuante care au condus in final la diferentieri corespunzatoare. -Astfel, Lafarge, care a vandut la export sub costuri, fiind nevoita sa recupereze diferentele de pe piata interna, a fost initiatoarea cartelului-, precizeaza institutia, iar -Carpatcement, dupa ce a cumparat fabrica de ciment de la Fieni, singurul producator nealiniat la cartel, a crescut preturile si la aceasta fabrica cu 38%, consolidand astfel cartelul pe termen lung-. Astfel, totalul amenzilor aplicate de autoritatea de concurenta pe piata cimentului din Romania totalizeaza 1.033.235.854.410 lei, adica 28.553.470 de euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















