Naționala Romåniei a intrat deja în febra pregătirii meciurilor de la Cupa Mondială de rugby din Noua Zeelandă, programată în perioaada 9 septembrie – 23 octombrie. Jucătorii noștri vor urma un program drastic până la acea dată, perioadă în care și-au propus să acumuleze cât mai mult din punct de vedere fizic, astfel încât să compenseze celelalte lipsuri pe care le au în fața adversarilor. „Deocamdată suntem la începutul pregătirii. Acum avem un program individual până la data de 17 iulie, cum nu am mai avut până acum, iar apoi urmează stagii de pregătire la munte, la mare și la București. Suntem pregătiți pentru această perioadă de acumulare. Sper să reușim să formăm un grup. Sper să-i facem mândri pe cei care au încredere în noi“, a declarat jucătorul Vali Calafeteanu (foto, în galben).
România a fost repartizată în Grupa B a Cupei Mondiale de rugby, alături de Argentina, Anglia, Scoția și Georgia.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















