Comisarul general al Garzii Financiare, Adrian Cucu, este de parere ca -nu este tocmai bine ca echipele de control sa actioneze mult timp in aceeasi formula-. Tocmai de aceea, acesta promite ca la inceputul lunii iunie a.c. va face o reorganizare a echipelor de control. Aceasta actiune are insa si dezavantaje: presupune costuri suplimentare si stagnarea anumitor anchete aflate in derulare.
Reorganizarea echipelor de control si informarea acestora cu foarte putin timp inainte, in legatura cu anchetele ce urmeaza sa le intreprinda, sunt doua dintre masurile pe care seful Garzii Financiare, Adrian Cucu, le are in vedere pentru a inlatura suspiciunile care planeaza asupra corectitudinii inspectorilor din aceasta institutie.
Controalele tip -perie-, anuntate -in scurt-
Seful Garzii Financiare infirma zvonurile, potrivit carora comerciantii ar sti din timp ca urmeaza sa fie -vizitati- de inspectorii Garzii Financiare. Nu exclude ca ar putea exista si astfel de cazuri, insa neaga vehement ca aceasta situatie ar fi ajuns deja la stadiul de -fenomen-. -Controalele tip perie – adica cele inopinate – se dispun cu foarte putin timp inainte. Astfel, comerciantul nu are cum sa afle din timp de existenta lor-, a precizat Cucu, explicand ca masurile intrepinse au avut ca scop principal tocmai inlaturarea acestor suspiciuni, -daca ele exista-. -Prima masura a fost aceea de a informa inspectorii cu foarte putin timp inainte despre controlul ce urmeaza sa il intreprinda. Iar cea de-a doua consta chiar in rotirea, la anumite intervale de timp, a echipelor de control-.
Sigiliu pe portile celor care se sustrag de la verificari
O alta masura luata de seful Garzii, care a dat deja rezultate, a fost aceea de a-i obliga pe cei care fug din fata controalelor sa se prezinte la institutie. -Din pacate, tendinta comerciantilor de a trage obloanele atunci cand apare Garda in control a devenit din ce in ce mai des intalnita. In aceste situatii, luam masurile care se impun, si anume sigilam totul. Ei sunt astfel obligati sa se prezinte la noi-, a mai precizat Cucu, promitand ca in acest mod se va proceda in toate cazurile intalnite, fara nici o exceptie.
Actiunile nocturne s-au dovedit eficiente
Cunoscut pentru faptul ca a readus in actualitate controalele pe timp de noapte, reusind sa descopere astfel cazuri extrem de -interesante-, Adrian Cucu se declara multumit de eficienta controalelor nocturne si promite ca le va continua. -Daca anumite persoane considera ca este mai <eficient> sa lucreze pe timp de noapte, atunci si noi vom face acelasi lucru. Pentru ca ei merg pe principiul ca doar ziua se fac controale si atunci pot munci linistiti noaptea, atunci vom merge si noi pe urmele lor. Tot noaptea-, a avertizat seful institutiei, precizand ca dau randament in special controalele pe arterele rutiere, si anume cele care vizeaza transporturile de marfuri.
Personalul este insuficient
Desi activitatea in sine a acestei institutii presupune o desfasurare fantastica de forte, actualul sef al Garzii Financiare trebuie sa se descurce insa cu un personal mult subdimensionat, remunerat mai mult decat modest. Trebuie amintit faptul ca la Garda Financiara au fost desfiintate anul trecut 400 de posturi. -In acest moment, exista judete in care numarul comisarilor este de 10, maximum 15, in conditiile in care o actiune de control bine pusa la punct presupune o dotare foarte buna, acces la o baza de date pe masura si, nu in ultimul rand, oameni multi si bine pregatiti-, a precizat seful institutiei. Potrivit acestuia, trebuie totodata publicat cat mai curand statutul comisarului de Garda Financiara, atat de mult timp amanat. -Acesti angajati lucreaza de 15 ani intr-un mediu foarte riscant, fiind cotati la fel ca orice alt functionar public-, a explicat Cucu, sperand ca in curand sa fie finalizat statutul prin care se vor stabili atat drepturile, dar si obligatiile comisarului. -Acesti inspectori trebuie sa ajunga la niste salarii decente, iar totodata sa fie pus la punct un sistem echitabil de asigurari sociale-, a enumerat seful institutiei doar doua dintre drepturile care ar putea fi stipulate in statutul amintit. Insa si obligatiile ar trebui batute in cuie, astfel incat comisarul sa stie din start ca -nu va putea avea niciodata un program fix si nici nu va putea fi angrenat in nici un fel de activitate comerciala-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















