
Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că se discută în partid despre remaniere, dar această "chestiune este exclusiv" sarcina premierului.
Oltean a fost întrebat dacă și când urmează o remaniere ca urmare a analizei gradului de absorbție a fondurilor europene de către ministere.
"Premierul e singurul în măsură să facă o analiză foarte serioasă a modului în care la nivelul fiecărui minister fondurile europene au fost absorbite și a modului în care fiecare ministru s-a preocupat și și-a realizat atribuțiile. E atributul primului-ministru și domnia sa să și-l exercite. întrebați-l pe premier. El, singurul, poate să facă acest lucru", a spus el.
?à?íntrebat dacă se discută în partid despre aceste subiect, Oltean a spus: "Se discută în partid, dar vă spun că, în momentul acesta, această chestiune este exclusiv în sarcina premierului și nu vrem să facem o imixtiune".
Premierul Emil Boc le-a reproșat miniștrilor că nu și-au respectat angajamentele privind creșterea volumului de fonduri europene atrase, asumate inclusiv în ședința de guvern la care a participat și președintele Traian Băsescu, și le-a cerut explicații, solicitând și un raport în maxim o săptămână.
La discuții au participat miniștrii Comunicațiilor, Administrației și Internelor, Educației și Dezvoltării Regionale, restul instituțiilor fiind reprezentate la nivel de secretar de stat.
Președintele Traian Băsescu a fost, joi, la Guvern, unde a avut o discuție cu premierul Emil Boc, înaintea ședinței pe care șeful Executivului a avut-o cu miniștrii privind fondurile europene.
Premierul a anunțat, miercuri, că stadiul absorbției fondurilor UE va fi analizat joi, într-o reuniune programată să fie organizată la Palatul Victoria, iar monitorizarea procesului de atragere a banilor europeni va continua pe perioada verii.
Președintele Traian Băsescu le-a cerut miniștrilor, la o ședință de guvern în luna iunie, să se gândească dacă mai pot face parte din Cabinet după prima jumătate a anului, în cazul în care datele care vor fi analizate pentru primul semestru vor indica un nivel redus al absorbției fondurilor UE și al investițiilor în domeniile pe care le gestionează.
El a arătat că modul în care sunt realizate investițiile finanțate inclusiv din fonduri UE ar trebui să reprezinte principalul reper pentru miniștri în a considera dacă mai pot face parte dintr-un guvern.
Iulia Nueleanu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















