Atacantul Marius Niculae a revenit la Dinamo după împrumutul la Kavala, din Grecia, și și-a reînnoit angajamentul cu formația din „Ștefan cel Mare“. Cel poreclit „Săgeată“ a fost nevoit, însă, să facă un compromis pentru a îmbrăca din nou tricoul echipei care l-a lansat în fotbalul mare, acceptånd ca salariul să i se micșoreze aproape la jumătate.“ Marius Niculae a acceptat reducerea cu 40 la sută a contractului și a semnat un nou angajament cu FC Dinamo, valabil pånă în decembrie 2012“, a declarat președintele dinamovist Nicolae Badea.
Crede în Ciobotariu
Atacantul a acceptat fără prea mari negocieri această micșorare a salariului, considerånd că interesele echipei primează în fața celor personale. Mai mult, Niculae a înțeles că gruparea sa nu traversează cea mai bună perioadă din punct de vedere financiar, astfel că a fost dispus să continue chiar și în aceste condiții. „Este un gest normal, ținånd cont de situația financiară în fotbalul romånesc. În momentul de față trebuie să ne gåndim numai la performanța echipei, la suporterii noștri și sunt foarte încrezător că vom reuși lucruri importante în sezonul viitor“, a declarat Niculae pentru www.fcdinamo.ro.
În altă ordine de idei, vårful de atac a fost coechipier cu noul antrenor al dinamoviștilor, Liviu Ciobotariu, sub comanda căruia este convins că va reuși din nou performanțe în tricoul alb-roșu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















