Salvamontiștii din Bușteni au plecat, ieri, în căutarea mai multor turiști, între care și copii, care au sunat și au cerut ajutor după ce au fost surprinși de o ploaie torențială cu grindină pe Platoul Bucegi, transmite Mediafax. Potrivit șefului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, salvamontiștii au primit cel puțin zece apeluri de la turiști surprinși de ploaie cu grindină în Bucegi. „Unii nu mai pot înainta fiindcă au de traversat un curs de apă care s-a umflat, iar alții sunt împreună cu copii și înaintează foarte greu în condițiile în care jumătate din Platoul Bucegi este acoperit cu grindină“, a spus Haiduc. În același timp, salvamontiștii au fost solicitați să intervină pentru recuperarea unui bărbat rămas blocat pe traseul Jepii Mari din Bucegi. Potrivit datelor furnizate salvamontiștilor de către familia acestuia, bărbatul este blocat pe un vårf sau pe o ståncă de unde nu mai poate coborî.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















