Candidatul PD-L pentru postul de primar general al Capitalei, Vasile Blaga, a declarat luni seara, în cadrul unei emisiuni televizate: cel mai puternic contracandidat al său va fi cel al PSD. "Eu îi tratez cu respect pe toți ceilalți contracandidați. Din punctul meu de vedere, cei mai importanți contracandidați sunt cei ai partidelor puternice, ai marilor partide, în primul rând al PSD, indiferent care va fi candidatul pe care și-l va desemna acest partid". Cât despre restul candidaților, Blaga a spus că mai sunt și alții "de luat în seamă", fără să spună la cine se referă.
Blaga a spus că, dacă va fi ales primar general, "Traian Băsescu este omul de părerile căruia voi ține mult cont atunci când abordăm Bucureștiul", iar într-un interviu acordat BBC, că, dacă va deveni primar și i se va oferi ulterior postul de prim-ministru, "voi rămâne primar general al Capitalei".
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















