Home Actualitate Cenzura, la loc de cinste în radioul public

Cenzura, la loc de cinste în radioul public

DISTRIBUIŢI

Radioul public a trecut prin ceaușism și mai apoi printr-o guvernare ce conținea prea multe similitudini cu perioada precedentă, în consecință a învățat că presa cenzurată și răspunsul prompt la comenzi aduc mult mai multe beneficii decât cea liberă. Lucrurile nu s-au schimbat nici sub guvernarea liberală, care a instalat la conducerea radioului public o echipă servilă și utilă actualei puteri. Există și cazuri ale unor ziariști profesioniști care s-au opus acestui regim. Dar au plătit scump. Un caz concret este cel al realizatorului principal al emisiunii "Periscop", Bogdan Rădulescu, emisiune ce a fost scoasă definitiv din grila de programe pentru că realizatorul a îndrăznit să-i critice pe Cristian Tudor Popescu, Bogdan Chireac și Dan Voiculescu.
Emisiunea "Periscop" are însă o istorie mult mai amplă. Iar critica adusă lui CTP, Bogdan Chireac și Dan Voiculescu a fost doar picătura care a umplut paharul pentru conducerea cu iz pecerist a radioului. Mai exact, cu puțin timp înainte de referendum, realizatorul a invitat mai multe persoane din viața politică, printre care Mona Muscă și Norica Nicolai. Cea din urmă a refuzat categoric să intre în aceeași încăpere cu "acea individă oribilă", referindu-se la Mona Muscă. "Supărată" că a dispărut Mona Muscă la cerințele Noricăi Nicolai de pe lista invitaților, aceasta din urmă, împreună cu Rodica Mandoșa, consiliera președintelui director al SRR, și cu Maria Țoghină (cea care dictează politica editorială a radioului împreună cu Doina Jalea și Doru Vasile Ionescu, conform lui Bogdan Rădulescu, toți trei cu rădăcini puternice în fostul mare PCR) au făcut presiuni asupra CNA-ului. Rezultatul a fost o premieră națională: prima emisiune sancționată public chiar în timp ce se derula! Au urmat europarlamentarele. Politica radioului a fost de a le boicota. Singurul care a luat poziție și care a ținut să informeze publicul în legătură cu acestea a fost tot Bogdan Rădulescu, care însă și-a luat avertisment de la Doina Jalea, redactor șef la Radio România Actualități: "Ocupă-te de politică externă, ca să nu supărăm lumea", a spus aceasta, conform afirmațiilor jurnalistului Rădulescu. Lucrurile au ajuns la apogeu în momentul în care Bogdan Rădulescu i-a criticat pe CTP, pe Voiculescu și trustul său, Intact Media. Doina Jalea și Rodica Mandoșa s-au simțit datoare să-l sune pe CTP și să-l sfătuiască să trimită un drept la replică. Ba mai mult, l-au liniștit spunând că emisiunea va dispărea. Ceea ce s-a și întâmplat. În plus, nu-l poți supăra nici pe Voiculescu, al cărui trust deține un contract de publicitate cu radioul public și care a încasat nu mai puțin de 2 milioane de euro din fondurile radioului, adică tot din bani publici.

În continuare, alte sancțiuni și amenințări…

Presa din România a sancționat prin diferite articole de opinie evenimentele petrecute. Ziaristul Sorin Croitorescu, din cadrul România Actualități, realizator și șef de tură la Radiojurnal, a citit în timpul emisiunii Revista Presei, difuzată la primele ore ale dimineții, pasaje dintr-un editorial ce critica practicile neortodoxe din interiorul Radioului. Imediat după această transmisie, cabina jurnalistului a fost invadată de o echipă a conducerii, formată din redactorul-șef Pavel Ionescu și redactorul-șef adjunct de la Camera Știrilor, Radu Șarpe, în frunte cu Rodica Madoșa. Pe un ton extrem de ridicat, care a putut fi auzit pe coridoare de mai mulți martori,  Madoșa s-a răstit la Croitorescu amenințându-l cu suspendarea de pe post și sancționarea cu reducere salarială timp de trei luni. Aceasta a plecat țipând în urmă: "Vei plăti pentru asta!". Croitorescu nu a dorit să facă niciun comentariu. Iar ca el mai sunt cazuri în radioul public, jurnaliști care au fost amenințați și care, de teamă, s-au resemnat.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.