Pe tot parcursul zilei de ieri, autoritatile nu au cazut de acord cu sindicatele mecanicilor de locomotiva si ale angajatilor din depouri. In aceste conditii, potrivit legii, greva generala a ceferistilor poate continua inca 18 zile. Cu cat se lungeste protestul, pierderile companiilor CFR se acumuleaza, iar calatorii sunt din ce in ce mai nemultumiti. Aseara, dupa sedinta Executivului, ministrul Gheorghe Dobre a reluat negocierile cu sindicatele, dar pana la inchiderea editiei nu s-a comunicat nici un rezultat.
Ieri, liderii de sindicat aveau sperante ca dupa sedinta de guvern ministrul transporturilor, Gheorghe Dobre, va veni si cu o oferta de crestere a veniturilor salariale, pe langa tichetele de masa. -Astazi a fost prima data cand directorul general al CFR Calatori, Alexandru Noaptes, ne-a aratat documente in care societatea a cerut guvernului suplimentarea bugetului cu cateva sute de miliarde de lei. Daca membrii executivului vor aproba, atunci am putea primi salarii mai mari-, ne-a spus Voicu Sala, presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomtiva, precizand ca la compania CFR Marfa problemele sunt rezolvate, pentru ca societatea are profit. In cazul in care sindicalistii nu vor primi o crestere salariala, sunt dispusi sa continue protestul pana la termenul prevazut de lege, adica 20 de zile. Mai mult, Voicu Sala spune ca celor trei federatii aflate in greva li s-au alaturat si alti feroviari din domeniu (mai exact, din sectorul infrastructurii) si ca, in acelasi timp, sunt semne ca si alti angajati de la calea ferata vor sa participe la protest. Totodata, alti transportatori (soferii si navigatorii) li se vor alatura grevistilor in perioada urmatoare, a mai spus Voicu Sala. Conform legii, pe perioada protestului este asigurata o treime din activitate, astfel ca, la nivel national, circula, pe timpul grevei, 24 de trenuri rapid, 14 intercity, 18 accelerat, 413 trenuri personal si 24 de trenuri internationale. In ceea ce priveste pierderile suferite din cauza grevei, surse oficiale din cadrul Ministerului Transporturilor ne-a precizat ca nu pot fi estimate, o centralizare se va putea face numai la sfarsitul protestului. Intr-o zi normala de lucru, CFR transporta 250.000 de calatori, iar in prima zi de greva au fost afectati 150.000 de calatori, au spus sursele citate, precizand ca, dintre acestia, doar un procent ar fi putut fi directionat catre trenurile cuprinse in treimea asigurata. Singurii care au de castigat de pe urma acestei greve sunt transportatorii rutieri, care au crescut semnificativ preturile la bilete.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















