Home Politic Romania, depunctata la capitolul media

Romania, depunctata la capitolul media

DISTRIBUIŢI

Raportul Freedom House pe 2005, -Natiuni in tranzitie-, ce va fi prezentat oficial miercuri la Bruxelles, depuncteaza Romania la un singur capitol: mass-media. Cu alte cuvinte, fata de 2004, situatia din media este singura care s-a inrautatit, ratingul scazand cu 0,25. -Din cauza conformarii media audiovizuale fata de presiunile politice din timpul campaniei electorale si a absentei unor schimbari semnificative in domeniu, ratingul a scazut de la 3.75 la 4.00-, se spune in Raportul Freedom House. Motivele tin de presiunile economice care se exercita asupra presei, combinate cu cele de natura politica. Raportul face referire la scandalurile care s-au tinut lant pe parcursul anului trecut in diferite publicatii, cu un accent special pe faimoasele stenograme din sedintele PSD, din care a reiesit -determinarea guvernului de a controla media-.

In ce priveste justitia si coruptia, aici lucrurile par a sta ceva mai bine fata de anul precedent, cand Romania avusese scoruri de 4.25 si, respectiv, 4.50. Desi mica, majorarea nu poate fi trecuta cu vederea. -Justitia continua sa fie in tranzitie, dar modificari esentiale pentru a imbunatati performanta justitiei au fost completate in 2005. (…) Romania a renuntat la dreptul procurorului general de a inainta recurs in anulare, ceea ce s-a dovedit a fi principalul instrument de interventie a guvernarii in regulile Curtii Supreme si a adoptat o noua strategie pentru reforma in justitie incepand cu martie 2005-. Acesta este motivul pentru care ratingul a crescut si la acest capitol de la 4.25 la 4.00.

In ce priveste coruptia, oaia neagra a tuturor rapoartelor de pana acum, scorul pe 2005 s-a imbunatatit usor, lucru ce vine in consonanta si cu perceptia opiniei publice. Sa ne amintim ca in ultimele sondaje de opinie fenomenul coruptiei inregistrase o perceptie ceva mai pozitiva.

-Guvernul numit la sfarsitul anului 2004 a renuntat la imunitate pentru fostii demnitari si a initiat investigatii in cazuri celebre de evaziune fiscala, care au fost anterior pastrate sub tacere datorita protectiei politice.

Atat imbunatatirile legislative, cat si actiunile guvernamentale si cele ale societatii civile justifica o imbunatatire a ratingului pe coruptie de la 4.50 la 4.25-, se precizeaza in raportul Freedom House.

Ratingul pentru societate civila se imbunatateste si el de la 2,5 la 2,25 si datorita increderii in crestere pe care societatea in ansamblul ei o acorda ONG-urilor, mai ales in materie de guvernare si administratie. Noul rating la capitolul autoritati locale este 3.00, datorita -bazelor solide legale si financiare pe care se pot baza autoritatile locale si datorita capacitatii dovedite a populatiei, notabila mai ales in zonele urbane, de a schimba oficialitatile locale corupte-.

In pofida scandalurilor care au marcat alegerile de anul trecut, raportul nu depuncteaza Romania la capitolul proces electoral. -In ciuda scandalului de la primul tur de scrutin, guvernul si societatea civila au reusit in cel de-al doilea scrutin sa coopereze si sa rezolve problemele, iar transferul de putere a fost lipsit de incidente. Scorul pentru procesul electoral din Romania ramane 2,75 datorita esecului institutiilor implicate in anchetarea acuzatiilor de frauda in cadrul alegerilor-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.