Home Actualitate Victimele mineriadelor „zac” în 18 ani de nepăsare

Victimele mineriadelor „zac” în 18 ani de nepăsare

DISTRIBUIŢI

Asociația Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) i-a cerut ieri procurorului general redeschiderea dosarului privind represiunea manifestațiilor din Piața Universității din 1990, la 18 ani de la izbucnirea "fenomenului" Piața Universității.

Președintele Asociației, Viorel Ene, a explicat că "represiunea ordonată de Ion Iliescu a urmat după mai bine de 50 de zile de demonstrații începute pe 23 aprilie 1990, dar nici până astăzi autoritățile statului nu au făcut lumină în dosarul represiunii, deși au murit zeci de oameni, sute au fost răniți, mii au fost maltratați și arestați ilegal". Ene a anunțat că membrii asociației au depus vinerea trecută la Parchetul General un memoriu prin care cereau redeschiderea unuia din dosarele privind evenimentele din iunie 1990, cel referitor la numărul de morți neidentificați, care, potrivit AVMR, se ridică la 140, trupurile acestora fiind înhumate la trei cimitire de lângă București: Străulești II, Domnești și Roșu. Reprezentanții ONG-ului l-au acuzat pe procurorul militar Dan Voinea că ar tergiversa soluționarea dosarelor, ba chiar că ar nesocoti un ordin ierarhic și o decizie a instanței prin care se dispunea ca unul din dosarele aflate în instrumentarea lui Voinea să fie remis procurorilor civili. Liderul AVMR a mai afirmat în conferința de presă de ieri că în timpul întrevederii procurorul general ar fi fost de acord cu poziția critică a organizației în ceea ce-l privește pe Dan Voinea, declarându-se "foarte nemulțumită" de activitatea lui, dar precizând totuși că nu ar avea ce să facă în cazul acestuia. Motivul pentru care procurorul general este "legat de mâini și de picioare" în cazul Voinea ar fi acela că echipa de inspectori de la CSM care a fost în control la procurorul militar a întocmit un raport favorabil acestuia. Cu toate acestea, Kovesi a precizat că, deși nu poate da publicității raportul de control, va formula, așa cum prevede legea, obiecțiunile sale care vor fi apoi discutate în plenul CSM.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.