Fostul presedinte al companiei Regal Petroleum, Frank Timis, a semnat, inainte de demisia sa de la conducerea firmei, un acord prin care obliga societatea sa-si vanda participatia la o subsidiara catre o firma din Hong Kong, fara a instiinta boardul director despre acest angajament.
-Ceilalti membri ai board-ului nu au fost instiintati de existenta acestui acord, si nici nu au autorizat sau aprobat intrarea in aceasta intelegere cu Peak Resources-, se arata in comunicat.
Regal Petroleum Jersey detine licentele de productie ale firmei in Ucraina. Peak Resources ar urma sa achite un pret de 1,5 dolari pe baril, calculat in functie de rezervele certe, posibile si probabile. Boardul director investigheaza in prezent circumstantele semnarii acestui acord si obtine consiliere juridica pentru a stabili pozitia companiei.
Presa britanica a catalogat evenimentul drept un nou soc pentru actionarii Regal Petroleum si estimeaza ca Peak Resources va plati pana la 445 milioane de dolari pentru aceasta achizitie. Timis detine 8% din actiunile firmei, care desfasoara activitati de explorare in Ucraina, Romania si Egipt.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















