Directorul de productie al Companiei Nationale a Huilei (CNH) din Petrosani, Stamin Purcaru, a declarat, miercuri, ca societatea va cere despagubiri de la CFR, la sfarsitul grevei feroviarilor, in conditiile in care clauzele din contractul incheiat intre cele doua firme au fost incalcate.
-Noi avem clauze in contractul cu CFR care au fost incalcate cu ocazia grevei lucratorilor. Vom calcula penalitatile si le vom cere achitarea acestora celor de la CFR. Avem inregistrate intarzieri in transportul carbunelui. Stocul de carbune din Valea Jiului se ridica in prezent la 30.000 de tone-, a spus Stamin Purcaru.
Potrivit acestuia, din Valea Jiului sunt expediate zilnic patru trenuri cu carbune, ceea ce inseamna o cantitate de 8.000 de tone.
Directorul general al CNH, Daniel Surulescu, a declarat ca stocul maxim de carbune a fost depasit cu 6.000 de tone si va fi nevoie de doua saptamani pentru ca situatia sa revina la normal.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















