Echipa națională de rugby a României va susține ultimul meci de pregătire înainte de Cupa Mondială contra formației franceze de liga a doua Perigueux, noua echipă a timișoreanului Samuel Mariș, partidă programată în Franța pe 25 august, începând cu ora 19.30.
Pilierul Samuel Mariș a semnat un contract valabil pentru doi ani cu echipa la care mai este legitimat un alt român, Augustin Petrichei.
„Consider că acest transfer este un pas înainte pentru cariera mea. Sper să cresc și să revin la forma maximă. Îmi doresc să revin la națională. Nu îmi e frică de concurență. Sper să fiu doar sănătos, restul le fac eu“, a declarat pilierul Sami Mariș pentru frr.ro.
Acesta se va întoarce să joace pentru Timișoara în finalul de sezon. România va juca și restanța din Cupa Europeană a Națiunilor cu Ucraina, la Lvov, pe 20 august.
Tudor Petrescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















