Refugiatii din Romania

Razboaiele, persecutiile politice, tortura sau o alta religie decat cea a majoritatii sunt cele mai frecvente motive pentru care cineva hotaraste sa-si paraseasca tara si sa vina intr-o alta lume, despre care, de cele mai multe ori, nu stie nimic. Cu siguranta, ai nevoie de o mare doza de curaj sa abandonezi agoniseala de-o viata si sa pornesti cu ochii inchisi intr-un mare necunoscut. De cele mai multe ori, viata celor care aleg aceasta cale se transforma intr-un infern, pe care cei mai multi dintre noi nici macar nu si-l pot imagina.

Pe teritoriul Romaniei, in acest moment, sunt peste 850 de straini care au obtinut o forma de protectie. Statutul de refugiat se poate acorda strainului care dovedeste ca datorita unei temeri bine intemeiate de a fi persecutat pe considerente de rasa, religie, nationalitate, apartenenta la un anumit grup social sau opinie politica se afla in afara tarii sale de origine.

25.000 de lei pentru masa zilnica a unui refugiat

Pana la acordarea acestui statut, solicitantii beneficiaza de cazare in centrele de primire si cazare ale Oficiului National pentru Refugiati (ONR), precum si de masa, in limita a 25.000 lei/zi. In momentul in care un solicitant de azil a obtinut o forma de protectie, din punct de vedere economic si social are aceleasi drepturi si obligatii ca si cetatenii romani. Mai exact, persoanele care beneficiaza de protectia statului roman au dreptul la un venit rambursabil din partea Ministerului Muncii pentru o perioada de sase luni, cu posibilitatea de a fi prelungit pentru alte trei luni. In urma unei anchete sociale care sa dovedeasca ca ei nu au alte mijloace de intretinere, primesc echivalentul salariului minim pe economie, adica aproximativ 3,1 milioane de lei, suma acordata fiecarui membru al familiei, indiferant daca este vorba de un minor de cateva luni sau de un adult de 70 de ani. In timpul celor noua luni, ei au obligatia sa-si caute un loc de munca. In cazul in care nu reusesc sa se angajeze, beneficiaza de un ajutor social de aproximativ 830.000 lei, acordat de primarie. De asemenea, potrivit standardelor internationale, aceste persoane au dreptul la asistenta sociala, ingrijire medicala, in general la toate drepturile economice si sociale de care au parte cetatenii tarii-gazda. Pe de o parte, lipsa unei interventii prompte din partea autoritatilor in vederea integrarii lor in societate, a invatarii limbii si a obtinerii independentei materiale duc la crearea unei categorii de persoane inactive, iar pe de alta parte, interventia pentru integrarea lor rapida are ca efect transformarea acestor persoane din beneficiari ai ajutoarelor sociale in platitori de taxe si impozite. Si aici ne confruntam din nou cu o problema, pentru ca, dupa cum ne-a marturisit Radu Mircea, purtatorul de cuvant al Centrului de cazare -Vasile Stolnicu-, -este greu sa-i explici unui somalez, sa zicem, care sunt regulile in Romania. De exemplu, ca sa beneficieze de asistenta medicala, trebuie sa plateasca asigurarea, iar acest lucru nu este chiar usor de inteles, cum nici faptul ca trebuie sa mearga in fiecare zi, la ore fixe, la serviciu. Pentru unii dintre ei este foarte greu sa se acomodeze-. ONR din Romania dispune de doua centre de primire si cazare a solicitantilor de azil si a refugiatilor in Bucuresti, cu o capacitate de 750 de locuri, un centru pentru minorii neinsotiti solicitanti de azil si un centru cu 20 de locuri in Aeroportul de la Otopeni. De asemenea, anul acesta au fost date in folosinta alte doua centre, unul la Galati si celalalt la Timisoara, fiecare cu o capacitate de 250 de locuri.

-E bine aici pentru ca multi romani dorm afara, iar eu am un acoperis-

Undeva, pe strada Vasile Stolnicu, printre blocuri darapanate, care te trimit cu gandul la ghetourile din Ferentari, este amenajat unul dintre centrele in care sunt cazati o parte din refugiatii din Romania. Intr-o zona in care aproape ca ti-e frica sa te plimbi prea mult chiar si in timpul zilei, -casa- celor care au ajuns aici din cele mai indepartate colturi ale lumii e pazita de o usa metalica uriasa. E adevarat ca centrul refugiatilor este cea mai impunatoare si cea mai ingrijita cladire din zona, insa nici ei nu ii lipseste aerul sinistru. Intr-o atmosfera care emana saracie, mizerie si teama isi duc viata zi de zi copii si batrani, femei si barbati, care nici nu vorbesc aceeasi limba, nici nu au aceleasi obiceiuri si nici nu au ajuns acolo din acelasi motiv. Singurul lucru comun pe care acesti oameni il au este teama. Initial, ea este o consecinta imediata a incercarii de a scapa de amintirea razboiului sau a persecutiei, de durerea de a fi ramas fara cei de acasa sau a incercarii nefericite pe care o reprezinta fuga. Apoi apare teama provocata de nesiguranta, pentru ca ei trebuie sa-si refaca vietile luand-o de la zero. Faptul ca nu stiu incotro se vor duce sau ce vor face atunci cand vor trebui sa paraseasca centrul ii uneste si ii face sa mearga inainte. Pentru cei mai multi dintre ei, nu conteaza nici zona, nici mizeria din jurul centrului si nici mirosul greoi care domneste in interior. Ei sunt fericiti ca au fost acceptati de statul roman si, dupa cum ne-a marturisit intr-o romana-englezeasca o somaleza plina de mandrie, venita de 3 ani si jumatate in Romania, -imi place aici pentru ca multi romani dorm afara, iar eu stau aici si am un acoperis-. Plecata singura din tara ei, din cauza razboiului, somaleza sta cat e ziua de mare inchisa in centru. Si asta nu pentru ca nu ar avea voie sa iasa de acolo, ci din simplul motiv ca nu are unde sa se duca. Nu a lucrat niciodata de cand a venit aici, iar singurul loc pe care il mai viziteaza din cand in cand este Scoala 145, unde se tine cursul de limba romana.

Clubul refugiatilor de la Palatul Copiilor

Centrul are o capacitate de 500 de locuri. De-a lungul holurilor, de-o parte si de alta, copii dezorientati care inca nu inteleg ce li se intampla si adulti curiosi care scot capetele ca sa afle cine ii viziteaza. Atmosfera de pe holurile centrului seamana foarte tare cu cea de pe ulita satelor romanesti intr-o zi de sarbatoare. Desi fiecare are camera sa cu cate o baie, ei traiesc ca intr-o mare familie. Pe fiecare palier, usile stau deschise cat e ziua de mare si se circula dintr-o parte in alta fara nici un fel de restrictie. Afganistan, Iugoslavia, Irak, Somalia, toate la un loc, zi de zi, intre aceiasi pereti. Si se inteleg, pentru ca nu au de impartit decat o bucatarie comuna, o moschee amenajata intr-o incapere de cativa metri patrati si dorul pentru tara, care a lasat urme in fiecare dintre ei. Nici o camera nu seamana cu cealalta, desi gasesti in ele cam aceleasi lucruri: un pat sau doua, un dulap, o masa pe care de regula e asezat un televizor, copii, jucarii si oameni de toate varstele care nu fac nimic. Stau pur si simplu, de parca ar fi intr-o lunga asteptare. Intr-o incapere, la capatul holului, am gasit o familie, de 10 persoane, venita din Afganistan in urma cu sapte ani. In centru nu au mai ramas acum decat mama si sase copii mai mici. Sotul ei si doi baieti mai mari au plecat in strainatate la munca pentru ca banii castigati aici nu le ajungeau. Au tinut sa precizeze ca -am venit in Romania pentru ca era razboi acolo si nu am putut sa mai stam. Ne place aici, dar sunt si dezavantaje. De exemplu, acum noi trebuie sa ne mutam si nu avem unde sa ne ducem. Acum ne cautam casa. Avem o gramada de ziare isi cautam toata ziua. Incercam sa ne obisnuim cu ideea ca trebuie sa iesim de aici-. Intr-o situatie similara se afla si o familie cu doi copii din Iugoslavia: -Mai am voie pana in octombrie si dupa asta trebuie sa gasesc chirie… Asta e putin greu pentru ca momentan nici eu, nici sotia nu avem un serviciu cu contract de munca-, mi-a marturisit capul familiei, pe care l-am gasit in bucatarie facand ceva de mancare. Despre perioada de inceput din Romania, isi aminteste ca -am avut dificultati cu autoritatile pentru ca prima data am primit respingere definitiva si am primit 15 zile ca sa parasesc tara. Dar n-am vrut si dupa un an si sapte luni de stat ilegal am deschis procedura noua si, multumesc lui Dumnezeu, mi s-a aprobat-. Pentru copii pare a fi mai usor de suportat situatia in care se afla. Ei nu au nici o nemultumire privind oamenii sau conditiile din Romania. Mai mult, -avem un club la Palatul Copiilor.

Copiii romani invata dansuri si limbi straine de la refugiati

Copiii refugiati ii invata pe copiii romani limbi straine, arta infrumusetarii si dansuri orientale. Avem multi elevi si ne intelegem bine si cu colegii romani.- Aproximativ 85 de straini sunt adapostiti acum in centrul de la marginea Bucurestiului. Toti cei de aici au intrat intr-un program de integrare, care presupune urmarea unui curs de limba romana, iar dupa invatarea limbii, vor beneficia de activitati de orientare culturala si consiliere. Cazarea in centre este asigurata timp de un an, atat cat dureaza si programul de integrare. Dupa aceea, pot solicita o locuinta sociala sau pot inchiria un apartament si timp de inca un an statul roman subventioneaza jumatate din chirie. Este un mod de a-i pregati pentru viata din Romania, pentru ca pentru fiecare dintre ei va sosi ziua cand trebuie sa-si gaseasca o casa si sa se intretina singuri intr-o tara in care, de multe ori, nici macar cetatenii ei nu reusesc sa faca asta. Poate ca acesta este si motivul pentru care tot mai putini straini aleg sa se refugieze in Romania. Daca in 2001 existau peste 2.000 de solicitari de azil, in 2002, 2003 si 2004, numarul lor a scazut la aproximativ 1.000 de solicitari pe an. Pana la 1 mai 2005, au fost depuse 238 de cereri, iar intre 1991-2004, 14.000 de straini au solicitat azil in Romania, doar 2.000 dintre ei primind un raspuns favorabil.