România a atras mai mulți turiști în luna iunie a acestui an, comparativ cu perioada similară din 2010, sosirile înmulțindu-se cu 17,6 procente, în timp ce înnoptările în structurile de primire turistică au crescut cu 3%. Comparativ cu iunie 2010, la punctele de frontieră au sosit cu 9% mai mulți străini, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). De asemenea, mai mulți români au plecat în străinatate, ieșirile majorându-se cu 5,1 procente. În România, în iunie, au venit 749.900 de turiști străini, cea mai mare parte (93,2%) din Europa. Astfel, din statele Uniunii Europene, s-au înregistrat 50% din totalul sosirilor vizitatorilor străini, Ungaria fiind pe primul loc (39,1%), urmată de Bulgaria (15,3%), Germania (9%), Italia (7,5%) și Austria (4,1%).
Peste un milion de români au ieșit din țară, în aceeași lună, creșterea fiind de 5,1 procente, în comparație cu iunie 2010. Peste 3,314 milioane de turiști străini au vizitat România în primele șase luni ale anului, în timp ce aproape 5,2 milioane de români au ieșit din țară în aceeași perioadă.
Teodora Kim
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















