Activitatea Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a fost intrerupta, incepand de luni, pentru pregatirea trecerii la leul greu. Tranzactiile se vor realiza, de pe data de 4 iulie 2005, exclusiv in noua moneda (RON). Referitor la preturile de tranzactionare, BVB a stabilit ca pretul fiecarui ordin de bursa introdus in sistemul de tranzactionare va fi exprimat in lei noi (RON), urmat de patru zecimale. In acest mod, se pastreaza structura si valorile relative ale pasilor de cotare pentru segmentul principal al pietei bursiere (segmentul de piata Regular) si pentru segmentul de piata Deal, care vor ramane neschimbate fata de cele de dinainte de denominare. Valoarea de decontare a fiecarei tranzactii realizate la BVB va fi exprimata in bani (multiplu de 0,01 RON), datorita pasilor de cotare stabiliti.
Pe segmentul de piata Deal se va introduce lotul (blocul) de tranzactionare: ordinele de bursa introduse pe piata Deal vor avea un volum egal (sau multiplu) cu blocul de tranzactionare stabilit pentru tranzactionarea unui simbol bursier pe piata Regular. Pe piata Odd Lot, variatia maxima a preturilor ordinelor se modifica la +/-25% fata de pretul de referinta curent.
Valoarea nominala a fiecarei obligatiuni tranzactionate la BVB va face obiectul denominarii, prin convertirea in RON, in baza raportului de 10.000 ROL pentru 1 RON. In cadrul sumarului zilnic al tranzactiilor, preturile de inchidere pentru valorile mobiliare tranzactionate la BVB vor fi afisate atat in moneda veche (ROL), cat si in moneda noua (RON).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















