Comunitatea de Informatii: riscuri si avantaje

Plasarea serviciilor secrete sub umbrela comuna a sefului statului este un exercitiu pe care multe dintre statele occidentale l-au facut deja. In Marea Britanie si Germania, tarile invocate de inamicii acestei idei, serviciile sunt plasate sub coordonarea premierului, respectiv cancelarului. In cele doua tari insa, seful guvernului joaca si rolul de sef al statului. In Romania, potrivit Constitutiei, presedintele -este comandantul fortelor armate si indeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a tarii-, in vreme ce premierul -conduce guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin. De asemenea, prezinta Camerei Deputatilor sau Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica guvernului, care se dezbat cu prioritate-. Rolurile presedintelui si premierului au fost deja distribuite prin Constitutie, iar principalele servicii de informatii se afla deja in subordinea sefului statului prin CSAT. De aceea logic ar fi ca viitoarea Comunitate de Informatii sa fie, la randul ei, sub patronajul presedintiei prin intermediul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT).

Serviciile autohtone de informatii s-au razboit de mai multe ori in ultimii 15 ani, fie din cauza concurentei, fie pentru ca au atributii asemanatoare pe diverse zone de interes, fie din motive financiare, fiindca multe dintre ele au voie, prin lege, sa faca afaceri. Crearea Comunitatii de Informatii ar putea, pe termen mediu, reduce aceste frictiuni, iar in perspectiva ar duce, poate, si la scaderea pretului de cost al operatiunilor speciale. Pe de alta parte, riscul reunirii serviciilor in mana unui singur om este periculos intr-o tara in care putini politicieni de varf nu au fost tentati sa se foloseasca de aceste institutii si in care este inca proaspata amintirea Securitatii ceausiste.

Reforma serviciilor speciale romanesti s-a facut cu jumatate de masura, in aceste institutii exista inca destui ofiteri formati la scoala Securitatii, iar multi dintre lucratorii mai tineri au fost modelati dupa aceleasi vechi principii. Serviciul Roman de Informatii (SRI) si serviciul secret al Ministerului de Interne, cunoscut dupa fosta lui denumire, UM0215, au fost acuzate, in mai multe randuri, ca au continuat sa faca politie politica si in perioada postdecembrista. Serviciul de Informatii Externe (SIE) are, de asemenea, in randurile sale, oameni care au spionat impotriva statelor NATO, aliate astazi cu Romania, iar la varful Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS) se afla acelasi Tudor Tanase care inainte de 1996 s-a ocupat cu reinstalarea firului rosu Bucuresti – Kremlin (linia telefonica secretizata, prin care odinioara conversau liderii comunisti ai celor doua tari). Astfel, multi dintre cei care lucreaza in serviciile secrete sunt persoane obisnuite sa raspunda in mod cazun ordinelor venite de sus, fara sa le comenteze si sa foloseasca metode mai putin ortodoxe pentru a-si duce la bun sfarsit misiunea.

Din punct de vedere teoretic, Comunitatea de Informatii este necesara Romaniei atat pentru a lucra mai simplu cu partenerii din NATO, cat si pentru a evita suprapunerile in activitate. Din punct de vedere practic insa, plasarea lor in mainile unui singur om, inainte de a fi pe deplin reformate, ar putea produce derapaje majore. Se poate ajunge la situatia in care aceste servicii, bine coordonate, sa-l poata manevra pe seful statului dupa bunul lor plac, ceea ce la o scara mai mica s-a si intamplat cu Emil Constantinescu.