Home Economic-Financiar Incepe sarabanda scumpirilor

Incepe sarabanda scumpirilor

DISTRIBUIŢI

Tarifele la gaze naturale se vor majora, de astazi, cu o medie de 10,2%, tot la aceasta data fiind prevazute si cresteri cu 5,2% pentru preturile la electricitate si cu 20% pentru pretul national de referinta la energia termica. Mai mult, in ultima perioada, cotatia barilului la un nivel record de 60 de dolari a dus la scumpirea carburantilor cu aproximativ 1.500-2.000 lei/litru. Toate aceste majorari de tarife ale utilitatilor fac ca producatorii de alimente si alte produse nealimentare sa salte preturile, deoarece costurile sunt mai mari. Potrivit unui comunicat al Uniunii Nationale a Patronatului Roman (UNPR), noile majorari de tarife prevazute pentru 1 iulie vor duce la o scumpire in lant a produselor de stricta utilitate si la incapacitatea de a supravietui pe piata a producatorilor din industrie. -Producatorii din industria alimentara, industria constructiilor si cea chimica se vor confrunta cu grave probleme de suportabilitate a costurilor de productie-, se mai arata in comunicat. La nivel consumatorilor rezidentiali, UNPR estimeaza ca noile scumpiri sunt o bomba cu ceas, care va exploda la inceputul iernii, cand consumul de gaze va fi mult mai mare. De asemenea, UNPR considera ca aceste scumpiri corelate cu un nou val de majorari programat pentru 1 octombrie 2005, de 25%, vor produce efecte dezastruoase in randul populatiei, care nu va putea suporta noile facturi la intretinere. In prezent, pretul gazelor la consumatorii casnici difera in functie de distribuitor si de consumul anual. Astfel, consumatorii incadrati in prima categorie de consum, de pana la 2.400 metri cubi pe an, vor achita 6.947.700 lei (694,77 lei noi) pe o mie de metri cubi daca sunt clienti ai Distrigaz Nord, in timp ce la Distrigaz Sud noul pret pentru aceeasi cantitate va fi de 6.997.900 lei (699,79 lei noi). Cea de-a doua categorie de consumatori, intre 2.400 metri cubi si 12.400 metri cubi pe an, vor plati 6.480.600 lei (648,06 lei noi) pe o mie de metri cubi la Distrigaz Nord, respectiv 6.929.200 lei (692,92 lei noi) pentru o mie de metri cubi la Distrigaz Sud. La aceasta grupa sunt incadrati o serie de consumatori casnici, blocuri de locuinte, consumatori rezidentiali si unele firme mici. In ceea ce priveste energia termica, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul energiei a declarat recent ca pretul national de referinta va fi majorat cu 20%, pana la valoarea de 1.075.000 lei pe gigacalorie, prevedere care va fi adoptata in curand printr-o hotarare de guvern.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.