Momarlanul din Dallas

La 50 de ani, un momarlan de pe dealurile Banitei si-a luat inima in dinti, s-a urcat in avion si nu a mai coborat decat in Dallas, unde o avea pe fiica lui. Pana atunci, abia de iesise din Valea Jiului, prins cu cele ale gospodariei, dar si cand a fost sa plece, apoi s-a dus tocmai in America. De 15 ani, omul nostru e cetatean american cu acte in regula si spune ca in Romania e foarte frumos, daca vii in vizita si ai dolari.

Are peste 60 de ani, dar nu i-ai da 50. Se poarta la costum, n-are burta si nici chelie, si n-ai zice in ruptul capului ca acum 15 ani omul asta cu iz occidental mana oile pe dealuri ori dadea cu coasa. Povestea lui e o lectie de curaj pentru oricine, pentru ca, la varsta la care cei mai multi asteapta sa vina o data pensia, Ion a lui Vladislav a luat totul de la capat, in celalalt colt al lumii, si chiar a reusit.

Omul zice ca e foarte frumos in Dallas, chiar mai frumos decat stim noi de la televizor, dar iti trebuie timp sa te acomodezi. Lui i-au trebuit cinci ani batuti pe muchie, dar nu-i pare rau.-Nu stiam limba, nu stiam sa conduc masina, nu cunosteam pe nimeni. Vorbeam numai cu fiica si cu nepoatele si lucram cu ziua, pe unde se putea-, isi aminteste Ion Vladislav. Dupa cinci ani, a gasit un doctor veterinar din Oradea, care l-a angajat tehnician la cabinetul lui, si acolo munceste si in ziua de azi, cot la cot cu fiica lui. -Mergem amandoi si venim amandoi ca sa facem economie la benzina-, mai zice Ion, care nu a uitat ca banii trebuie cheltuiti cu grija.

Invidie mare intre romanii americani

Cand vine vorba de ceilalti romani risipiti prin tara tuturor posibilitatilor, nea Ion nu prea stie ce sa zica. Romanul, tot roman, se dusmaneste chiar si prin strainataturi, cei care sunt acolo de pe vremea lui Ceausescu tratandu-i cu dispret pe astialalti, -legalii-, care n-au indurat ce-au indurat ei.-Ne intalnim duminica, la biserica, in rest romanii sunt si-acolo, ca si-aici, nu se prea inteleg. Muncim toata saptamana, ca acolo nu merge cu chiulul. Mai facem cate un picnic la sarbatori, cu mancari de-ale noastre, si atunci mai putem sa stam de vorba.- Cat despre cei de-acasa, din Romania, Ion spune ca parca-s mai rai si mai invidiosi decat erau in urma cu 15 ani. -Pe cuvant, domnule, nu stiu de unde atata invidie, si-aici, si-acolo! Asa suntem noi romanii, nu ne putem intelege-, ofteaza badea Ion.

In schimb, despre americani are numai cuvinte de lauda, ca muncesc mult si sunt prietenosi cu strainii: -Daca te formezi si intri sub pielea lor, apai lucrezi cu ei ani de zile. Uite, io mai am pana in mai anul viitor, cand fac varsta de pensie, dar managerul mi-o zas ca nu ma lasa sa plec, ma tane pana pot munci. Deci am inceput sa le fac lucrari de calitate, si cand n-am de lucru, am cate un caine de-ala frumos si ma joc cu el pe-afara, si le place-, ne-a dezvaluit Ion Vladislav secretul cooperarii romano-americane.

Romania vazuta de John Vladislav

Fostul momarlan vine rar acasa, o data la doi ani, cand sta cate o luna, dar citeste in fiecare zi, pe Internet, ziarele de acasa. Stie ce-a mai facut Jiul in ultima etapa si e ingrijorat de lipsa de perspectiva a locurilor din care-a plecat. Zice ca-i greu in strainatate, dar ca toti romanii ar trebui sa plece afara, sa vada cum e si -sa le iasa Occidentu* din cap-. Pentru el, munca e secretul pe care l-au uitat romanii, si asa cum vede el lucrurile, tara asta ar trebui sa puna osu* la treaba. -Ii vad si pe tinerii astia de pleaca ba prin Spania, ba prin Italia, sa castige ceva. Pai ce, am ajuns sa merem slugi la straini-, mai zice Ion Vladislav.

Americanul spune ca ii foarte frumos in Romania, cu conditia sa fii ca el, in vizita, si sa vii vara, cand e cald. N-ar mai da America pe Banita, dar nu exclude posibilitatea ca, la pensie, sa stea cateva luni pe an in Romania. Cand zice de pensie, Ion Vladislav vorbeste, evident, de pensia in dolari americani, mai mult decat suficienta pentru traiul din Romania.