Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, și-a dat acceptul să dispute două jocuri amicale la Băilești și Călărași pentru a inaugura sălile de sport proaspăt construite în aceste localități. Primul meci de pregătire se va disputa în compania lui CSM Corona Brașov în orașul natal al Adei Nechita, pe 4 septembrie. „Jucăm cu Brașovul, pentru că și acolo este o jucătoare născută la Băilești. Noi o avem pe Ada Nechita și atunci meciul este perfect. Sala va purta numele Adei Nechita“, a declarat președintele clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea, Petre Berbecaru. Handbalista din Băilești a fost prezentă în orașul său natal și la finalul lunii iunie, când a fost organizată „Ziua porților deschise“, în cadrul căreia sala a fost prezentată publicului larg.
Pentru a putea onora acest amical, Oltchim va juca în devans meciul cu HCM Roman, din prima etapă a Ligii Naționale, pe 1 septembrie.
După numai câteva zile, Oltchim se va deplasa la Călărași, unde pe 8 septembrie o va întâlni pe RK Zajecar în noua sală de sport din localitate. „Acest meci nu va pune în pericol etapa a II-a a Ligii Naționale, în care vom juca tot în deplasare, cu Craiova“, a dat asigurări Petre Berbecaru.
Oltchim va juca în aceste zile mai multe amicale în Ungaria, cu Gyor ETO (13 august) și Hypo Viena (14 august). În funcție de rezultate, își va afla următorul adversar.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















