Home Actualitate Procurorul Marius Iacob: „Dacă Elodia trăiește, îmi dau demisia!”

Procurorul Marius Iacob: „Dacă Elodia trăiește, îmi dau demisia!”

DISTRIBUIŢI

La șapte luni de la dispariția avocatei Elodia Ghinescu (foto stânga), procurorul Marius Iacob (foto dreapta), de la Parchetul General, cel care instrumentează dosarul dispariției brașovencei, a anunțat că a reluat, pe baza unor indicii, căutările acesteia în Poiana Brașov și lângă Râșnov. Deși a susținut că pista potrivit căreia polițistul Cristian Cioacă și-ar fi omorât soția este ''cel mai bine conturată'', procurorul Iacob a dezvăluit că în paralel se continuă căutarea avocatei și prin intermediul Interpolului. "Nu excludem varianta ca ea să fie în viață sau să fi pățit altceva și Cioacă să nu știe, de aceea ne axăm pe toate aceste piste", a spus Iacob.  În mod surprinzător, cu toate că merge pe mai multe piste, procurorul Marius Iacob și-a format deja o opinie în acest caz, el fiind convins că avocata a fost ucisă de soțul ei. Dovadă stă declarația sa, conform căreia în cazul în care vor exista indicii că Elodia trăiește, își va da demisia.
După o pauză timp în care populația aproape că uitase de avocata dispărută Elodia Ghinescu, iar soțul acesteia, Cristian Cioacă, se întorsese în anonimat, iată că Inspectoratul Județean de Poliție Brașov și de Jandarmi îi readuc în atenția publică. Mai precis, de ieri au început din nou căutările Elodiei Ghinescu, în Poiana Brașov și într-o altă locație din județul Argeș, conform Mediafax. Cel care a făcut anunțul este Marius Iacob, procurorul care instrumentează cazul dispariției avocatei. "Ancheta dispariției Elodiei Ghinescu continuă. Avem echipe de la Inspectoratul Județean de Poliție și de la Jandarmi, care caută cadavrul Elodiei Ghinescu în Poiana Brașov și încă într-o locație din județul Argeș", a declarat procurorul Marius Iacob. Procurorul spune că varianta conform căreia avocata Elodia Ghinescu nu mai este în viață este cel mai bine conturată. "Dacă Elodia trăiește, eu îmi dau demisia", a promis procurorul Iacob.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.