Tenismenul Andy Roddick, cotat cu șansa a 11-a la câștigarea turneului de la Cincinnati, și-a pierdut calmul în timpul meciului cu Philipp Kohlschreiber, din turul întâi al competiției. Americanul își adjudecase primul set la tie-break, dar după ce germanul a egalat situația a izbit racheta de teren, fiind avertizat de arbitrul principal. În „decisiv“, la 0-1 și 30-40, a servit în aut, Kohlschreiber i-a returnat-o din reflex, iar el a expediat-o cu putere în tribună, fiind sancționat cu pierderea punctului, astfel că scorul a devenit 2-0 în favoarea germanului. Din acel moment, Roddick nu s-a mai putut concentra și a cedat ușor în fața adversarului său, care era încurajat și de situația favorabilă, scor 1-6.
Americanul a părăsit terenul cu capul plecat, dar a acuzat în termeni duri pierderea acelui punct, considerând că nu ar fi trebuit să primească sancțiunea aceasta deoarece gestul nu a fost unul ieșit din comun.
„A fost o decizie a arbitrului. Sunt sigur că am văzut o fetiță de opt ani prinzând mingea. Iar el mi-a spus că am lovit-o cât de tare am putut. Nu pot să-l acuz, pe undeva îl înțeleg, dar trimiți o minge în tribune, cineva pleacă acasă cu un suvenir, iar meciul tău se ruinează de aici încolo. Mi se pare incorect“, a declarat Andy Roddick la finalul întâlnirii.
Tenismenul american a părăsit, astfel, turneul de la Cincinnati și are timp să se relaxeze până la debutul său la US Open, competiție programată să înceapă la 29 august.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















