
Încă din copilărie am învățat că un bol de supă de pui fierbinte alungă răceala și conferă o stare de bine. Acest secret se pare că nu este deținut doar de bunicile noastre, ci în întreaga lume există supe ce sunt prețuite pentru proprietățile lor vindecătoare, potrivit ziare.com.
Supa de pui cu ghimbir, pentru durerile articulare
Medicamentele, cum ar fi ibuprofenul și aspirina, ameliorează durerea cauzată de artrită, dar de ce să nu încercăm și această alternativă naturală: supa caldă cu ghimbir? Ghimbirul conține gingerol, un compus ce blochează acțiunea prostaglandinelor (substanțe chimice asemănătoare cu hormonii) care contribuie la dezvoltarea inflamației. În Filipine, supa de pui cu ghimbir (tinola de pui) este de obicei preparată cu papaya verde, dar putem folosi în schimb și spanac.
Supa de gahat, pentru hipertensiunea arterială
În comunitățile de fermieri din India Centrală, o plantă indigenă numită gahat este deseori prescrisă pentru controlarea hipertensiunii arteriale. Gahatul are o mică sămânță ovală asemănătoare cu lintea, cu o aromă de fân proaspăt tăiat. Atunci când păstăile ajung la maturitate, ele sunt culese, uscate și bătute cu bastoane de lemn, iar la final, semințele sunt curățate și sortate.
Supa de gahat – Kulth saar – este o mâncare ușoară, servită adesea cu iaurt și orez. Semințele de gahat sunt puse la înmuiat timp de opt ore, apoi sunt lăsate să germineze alte opt ore, înainte de a fi fierte la foc mic, în apă. Alte ingrediente ale supei includ kokum (fruct mic, de culoare violet-închis) și mulți căței de usturoi. Gahatul poate fi găsit și la noi în magazinele de specialități indiene, dar la fel de bine poate fi înlocuit cu boabe de linte.
Supa de pui, preferata mamei
Aceasta s-ar putea să fie unul dintre cele mai populare remedii casnice care s-au inventat vreodată. Cercetările recente au arătat că există chiar date știițifice care să ateste că supa de pui poate să ajute la prevenirea inflamațiilor și a congestiei din căile aeriene superioare. Supa bogată, aburindă, reduce congestia, iar ingredientele picante, cum ar fi usturoiul și ceapa, au efecte antivirale moderate. Pentru a conferi supei și mai multă putere, adăugați câțiva căței de usturoi tăiați – când aceasta este aproape gata.
Supa de ginkgo, pentru ameliorarea efectului decalajului orar
Grace Young este un bucătar chinez care zboară mii de km în fiecare an. Oricând se întoarce la familia sa, există o oală mare de supă ginkgo pe aragaz. Este o gustare pentru noaptea târziu (siu ye), care ajută organismul să își revină după efectele zborului îndelungat). Fructele de ginkgo din această rețetă, conform medicinei tradiționale chinezești, sunt recomandate pentru vindecarea tusei și reducerea mucusului.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















