Ziua de ieri a stat sub semnul indeciziei privind demisia premierului Calin Popescu Tariceanu. Inca de la primele ore ale diminetii, liberalii si democratii au stat in sedinte la guvern, in spatele usilor inchise. Astfel incat pana la orele amiezii nimeni nu stia precis care va fi deznodamantul acestei povesti. Surse din cadrul Aliantei spuneau insa ca cel mai probabil Tariceanu nu-si va mai prezenta demisia, urmand sa-si angajeze raspunderea in fata parlamentului pe o declaratie politica referitoare la reconstructia tarii dupa inundatii si la continuarea reformei in justitiei. Intreaga nebunie a inceput cu o intalnire intre liderul liberal Calin Popescu Tariceanu si presedintele Traian Basescu, intalnire care a avut loc chiar de dimineata in cabinetul premierului si din care acesta ar fi iesit suparat. Tariceanu i-a convocat apoi de urgenta pe o parte din membrii Biroului Permanent Central al PNL pentru a discuta alternativele la demisia mult anuntata. In pofida faptului ca mai multi liberali din conducerea partidului ii cerusera cu cateva zile in urma sa fie consecvent si sa plece de la Palatul Victoria, Tariceanu a venit in fata colegilor democrati cu intentia de a-i convinge ca varianta este aceea a renuntarii la demisie si a angajarii raspunderii pe o declaratie politica, invocand criza inundatiilor si argumentele oficialilor europeni. Tot surse din cadrul Aliantei mai spun ca democratii au insistat ca liderul liberal sa isi dea totusi demisia. Reprezentantii PNL si PD in Consiliul National de Coordonare al Aliantei au dezbatut problema ore in sir. Ipoteza ce avea sa fie confirmata in final de catre premierul insusi a fost vehiculata pe tot parcursul zilei, in timp ce parlamentarii liberali si democrati ridicau din umeri nestiind ce sa mai creada. -Noi ne rugam ca macar el sa stie ce va face, ca noi nu stim sigur-, comenta un deputat liberal, referindu-se la numeroasele momente de ezitare ale premierului. Confuzia generala venea pe fondul multor reprosuri venite din interiorul partidului, liberalii fiind suparati pe faptul ca toata tevatura demisiei a adus grave prejudicii de imagine PNL-ului. Prezentarea unei declaratii politice in fata parlamentului presupune o procedura similara cu cea a angajarii raspunderii pentru un proiect de lege, opozitia avand posibilitatea sa demita Cabinetul Tariceanu printr-o motiune de cenzura.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















