
O drojdie din Patagonia, adusă din întâmplare în Europa în secolul al XV-lea, a dat naștere berii blonde – lager -, obținută prin fermentare la rece, atât de apreciată în zilele noastre în lumea întreagă, au anunțat autorii unui studiu publicat luni în Statele Unite ale Americii, informează AFP.
Această drojdie, denumită Saccharomyces eubayanus, ar fi fost transportată în urmă cu 500 de ani, de pe o plajă din America de Sud, pe o bucată de lemn sau în stomacul unor muște drosofile, pentru a ajunge într-o pivniță sau într-o mănăstire din Bavaria, unde fabricanții de bere își păstrau produsele, afirmă autorii studiului.
Drojdia „emigrantă“ a fuzionat cu o „verișoară“ îndepărtată, Saccharomyces cerevisiae, o drojdie utilizată de multe milenii în Europa și în Asia pentru a face să crească aluatul de pâine și pentru fermentarea vinului și a berii.
Drojdia-hibrid care a rezultat a permis obținerea de bere blondă, denumită „lager“ încă din secolul al XV-lea în Bavaria, explică autorii, al căror studiu a fost publicat în „Proceedings of the National Academy of Sciences“ (PNAS).
În prezent, piața mondială de bere blondă, care reprezintă majoritatea brandurilor de bere, valorează circa 250 de miliarde de dolari pe an.
Oamenii de știință și producătorii de bere știau de mult timp că această drojdie capabilă să producă o fermentare la temperaturi scăzute era de fapt un hibrid, însă nu cunoșteau până la acest studiu natura microorganismului care fuzionase cu Saccharomyces cerevisiae pentru a obține o astfel de proprietate.
Toate cercetările efectuate pe specii de drojdii cunoscute – peste 100 – au eșuat până la acest studiu.
„Căutam acest lucru de câteva decenii“, a spus Chris Todd Hittinger, profesor de genetică la Universitatea Wisconsin din Madison, coautor al studiului.
„Iar acum că l-am găsit, știm că este fără niciun dubiu specia care lipsea pentru obținerea acestei drojdii hibride ce permite o fermentare la rece a berii. Singurul lucru pe care nu îl știm încă este dacă o specie hibridă similară există pe undeva în natură în stare sălbatică, nedescoperită“, a adăugat el.
Descoperirea speciei misterioase de drojdie reprezintă rezultatul unui studiu de amploare, coordonat de Jose Paulo Sampaio și Paula Goncalves, de la Noua Universitate Lisabona din Portugalia.
Unul dintre colaboratorii lor de la Institutul pentru Biodiversitate și Cercetări asupra Mediului din Argentina a descoperit microorganismul, în acarienii care infectează fagii din Patagonia, al căror ADN seamănă extrem de mult cu jumătatea de ADN a drojdiei hibride ce permite fermentarea berii lager.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















