
Magistrații Curții Supreme au decis sâmbătă-seară arestarea preventivă pentru 29 de zile a judecătorului Ioan Lazăr (foto) din Arad, acuzat de luare de mită. Potrivit rechizitoriului, magistratul împreună cu un complice ar fi luat 30.000 de euro pentru a da o soluție favorabilă într-o cauză. Drept urmare, instanța a decis și arestarea preventivă a lui Traian Marius Sabău, acuzat de complicitate la luare de mită. Avocații celor doi au declarat recurs, care va fi judecat de un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit avocaților, în timpul ședintei, lui Sabău i s-a făcut rău, din cauza faptului că, în timp ce era adus la instanța de la Direcția de Cercetări Penale, mașina în care se afla a fost implicată într-un accident ușor de circulație, acesta lovindu-se la cap. Iar în pauza de judecată, magistratului i s-a permis să studieze dosarul, după ce instanța Înaltei Curți a aprobat acest lucru.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















